”U” Cluj continuă seria amicalelor. Adversarul e Cetatea Deva

”U” Cluj continuă seria amicalelor. Adversarul e Cetatea Deva
”U” Cluj va evolua împotriva Cetății Deva (Liga a III-a), sâmbătă, de la ora 11:00, în Parcul Sportiv Iuliu Hațieganu, în cel de-al patrulea amical al verii.

Viitoarea adversară a "studenților" s-a clasat pe locul 6 în ediția trecută din Liga a III-a. Cele două echipe s-au mai întâlnit și în februarie, într-un joc de pregătire disputat tot în Parcul Iuliu Hațieganu. Universitatea s-a impus atunci cu 5-1, după golurile marcate de Brian Lemac (hatt-trick) și Iuliu Hațiegan (dublă).

Miercuri, "U" Cluj a debutat cu dreptul în noul sezon competițional. Trupa lui Marius Popescu a bătut-o cu 7-0 pe Voința Cetate, la Orheiu Bistriței, în primul tur al fazei naționale din Cupa României. Pe 23 august, este programată etapa următoare a competiției, iar în 26 august începe ediția 2017-2018 din Liga a III-a.

În amicalele disputate până acum, "U" Cluj a obținut două victorii (7-0 cu Sticla Arieșul Turda - Liga a IV-a, 2-0 cu Sănătatea Cluj - Liga a III-a) și o remiză (0-0 cu Luceafărul Oradea - Liga a II-a).

Comenteaza