“U” Cluj – Gloria Bistrița 27-28. Înfrângere la limită pentru handbalistele clujence

“U” Cluj – Gloria Bistrița 27-28. Înfrângere la limită pentru handbalistele clujence

Cu tânăra Andra Moroianu într-o zi mare, elevele lui Alin Bondar nu au reușit să obțină victoria, deși au condus în ultimele minute de joc.

Într-un fond sonor dominat de galeria oaspete, partida din Sala Sporturilor “Horia Demian” a început echilibrat. Totuși, după 10 minute de joc, Gloria a preluat controlul partidei și s-a distanțat pe tabelă. Echipa oaspete a profitat din spațiile din apărarea clujencelor. Treptat, defensiva “studentelor” a practicat un joc mai agresiv, iar cu cinci minute înainte de finalul reprizei scorul era egal. La pauză, tabela indica 17-16 pentru Gloria.

Prima parte a actului secund le-a aparținut jucătoarelor din Bistriția, care au profitat de fiecare greșeală a gazdelor. Contrar cursului jocului, elevele lui Alin Bondar au revenit în joc și au reușit să preia conducerea. Clujencele au avut șansa de a obține un punct la ultima aruncare a meciului, dar scorul final a fost 28-27 pentru Gloria Bistrița.

Cele mai bune marcatoare ale Universității Cluj au fost Senocico (9 goluri), Moroianu și Petruș (ambele 6).

Următorul meci în Liga Florilor pentru clujence va fi împotriva Gloriei Buzău, în 24 februarie.

Comenteaza