"U" Cluj își betonează apărarea. Un fundaș polonez se alătură "studenților"

"U" Cluj își betonează apărarea. Un fundaș polonez se alătură "studenților"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Formația pregătită de Erik Lincar a obținut semnătura unui stopper polonez cu selecții la naționala de tineret a țării sale. 

"FC Universitatea Cluj a ajuns la o înțelegere cu Krystian Nowak, un fundaș central polonez în vârstă de 28 de ani și cu o înălțime de 1,88 metri care a evoluat până acum în primele ligi din Polonia, Scoția, Grecia și Croația.

Originar din Elk, un oraș din nord-estul Poloniei, Krystian a jucat pentru prima dată ca junior la echipa locală Mazur Ełk, după care a fost transferat de SMS Lodz.

La începutul sezonului 2012/2013, fundașul central a fost împrumutat la formația de primă ligă din același oraș, Widzew Lodz. Acolo a și debutat la 18 ani în Ekstraklasa, într-un duel cu Lechia Gdansk. În acel prim sezon ca profesionist a reușit să bifeze 17 meciuri, un gol și un assist.

A urmat încă un an în care s-a impus ca titular în formația poloneză, reușind să strângă 33 de prezențe, dintre care 29 ca integralist. La finalul sezonului 2013/2014, Widzew Lodz a retrogradat din prima ligă, iar Krystian Nowak a ales să continue alături de echipă.

Din cauza problemelor financiare, Widzew Lodz încheiase sezonul 2015/2016 pe ultimul loc în a doua ligă și a intrat in faliment, iar Krystian a ajuns la un acord cu Podbeskidzie, formație care evolua în primul eșalon fotbalistic din Polonia. A jucat în 21 de meciuri în acel an.

Pentru fundașul central a urmat o nouă experiență în Scoția la Heart. A jucat în 25 de partide pentru formația din Scottish Premiership într-o perioadă de un an și jumătate.

După jumătate de an în care a fost în lotul echipei Panionios din Grecia, în august 2018, jucătorul ajungea la Slaven Belupo Koprivnica în prima ligă din Croația. A bifat 37 de partide și patru goluri până la finalul turului de campionat din sezonul 2019/2020. 

În acea iarnă a revenit în Polonia la Widzew Lodz, echipă care reîncepuse din Liga a IV-a și care în acel moment evolua în liga a treia. Pentru Krystian Nowak au urmat două promovări până în prima ligă alături de echipa care l-a lansat în fotbal", a transmis clubul clujean.

 

Comenteaza