“U” Cluj își întărește defensiva. Un fundaș spaniol va evolua sub comanda lui Lincar

“U” Cluj își întărește defensiva. Un fundaș spaniol va evolua sub comanda lui Lincar
| Foto: FC Universitatea Cluj

Formația clujeană a ajuns la un acord cu un apărător lateral în vârstă de 23 de ani, care ultima dată a evoluat în Statele Unite.

Crescut de RCD Mallorca, Roberto Alarcon a sosit la Cluj-Napoca pentru a întări defensiva “Șepcilor roșii”. Fotbalistul spaniol în vârstă de 23 de ani evoluează pe postul de fundaș dreapta, iar în stagiunea precedentă a evoluat pentru FC Tucson, în cel de-al treilea eșalon valoric din Statele Unite ale Americii.

“Sunt aici de câteva zile. Am avut ocazia să observ organizarea clubului și să îmi cunosc colegii. Cred că e o oportunitate mare pentru a mă dezvolta ca jucător. Abia aștept să să îmbrac tricoul acestei echipe și să joc. Sunt foarte fericit să fiu aici.

Am fost în tribune la două meciuri. Suporterii de aici m-au impresionat. Abia aștept să joc pentru ei, pentru acest oraș. Voi lupta pentru acest club. Mă gândesc doar la promovare și voi da totul pentru asta”, a declarat fundașul spaniel pentru fcucluj.ro.

În sezonul trecut din USL League One, Roberto Alarcon a evoluat în 16 partide, a înscris două goluri și a oferit două pase decisive.

Comenteaza