"U" Cluj - Măgura Cisnădie 31-31. "Studentele", egalate după o fază controversată

Carmen Amariei a criticat maniera în care a fost arbitrat meciul.

"U" Cluj a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, cu Măgura Cisnădie, scor 31-31, în cea de-a doua etapă a Ligii Naţionale de Handbal Feminin.

Prima repriză a fost la mâna echipei pregătite de Amariei, 18-14. În a doua partea, însă, meciul a cunoscut numeroase răsturnări de situaţie. Cisnădie a reuşit la un moment dat să intre în avantaj, 27-26. Cu toate acestea, Universtatea a revenit şi a fost foarte aproape de a obţine primul succes din actuala stagiune.

În ultimele secunde, tabela indica 31-30 pentru "studente", dar Măgura Cisnădie a reuşit să egaleze dintr-o fază care avea să creeze multe controverse la finalul jocului. Chiar în acel moment, se auzise ultima sirenă.

Cea mai bună marcatoare a clujencelor a fost pivotul Florin Chintoan (7 goluri), urmată de Cristina Laslo (6), Tetean (6), Sheiko (5), Boian (3), Popa (2) şi Vălean (2). De partea cealaltă, golurile formaţiei din Cisnădie au fost înscrise de Roxana Gatzel (14), Moldovan (8), Czeczi (7), Cioaric (5), Pătuleanu (3) şi Stănciulesc (1).

Carmen Amariei, antrenorul Universităţii Cluj, a criticat maniera în care a fost arbitrat meciul: "Nu vreau să dau vina doar pe faza din ultimele secunde. Însă, atâta timp cât mingea a fost în aer în afara timpului regulamentar, ultimul gol nu avea cum să fie valabil. Nu ştiu cum am putea să mai practicăm acest sport dacă apar mereu astfel de situaţii.

Am jucat în Franţa şi Danemarca, dar ce s-a întâmplat aici n-am mai întâlnit până acum. O să facem o contestaţie, fără doar şi poate. Însă nu ne ajută cu nimic dacă e suspendat x sau y. Noi vrem să fie reanalizată faza respectivă şi să ni se dea victoria dacă se dovedeşte că avem dreptate. Handbalul trebuie să se joace pe teren şi nu în afara lui".

Cea mai bună marcatoare de la Cisnădie, Roxana Gatzel, a înscris 14 goluri. "A fost o primă repriză controlată de gazde. În partea a doua, am reuşit să ne remontăm şi am încercat să forţăm victoria. La ultima fază, decizia a aparţinut arbitrilor. Dacă s-a considerat că e valabil, aşa o fi. Ne bucurăm că am obţinut acest punct şi sper să avem rezultate şi mai bune în meciurile care vor urma", a spus Gatzel.

În urma egalului, "U" Cluj se clasează pe locul 8, cu un punct. De partea cealaltă, Măgura Cisnădie este cu o poziţie mai jos, tot cu un punct.

Etapa următoare, elevele lui Amariei vor întâlni, în deplasare, CSM Bistriţa. Meciul poate fi urmărit la televizor, miercuri, de la ora 17:30, pe Dolce şi Digisport. De partea cealaltă, Măgura Cisnădie va primi vizita celor de la Cetatea Deva.

Comenteaza