"U" Cluj, pas greșit la primul meci pe teren propriu. "Studenții" au remizat cu UTA
- Scris de Ziua de Cluj
- 19 Iul 2025, 20:24
- Sport
- Ascultă știrea

Formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a încheiat la egalitate duelul din runda cu numărul doi a sezonului regulat, scor 1-1.
Cu o formulă super ofensivă în care singurul mijlocaș defensiv, Artean, era pe poziția de fundaș dreapta, clujenii au început așa cum era de așteptat, în jumătatea adversă. "Studenții" au pus presiune încă din primele secvențe ale partidei, iar jocul de pase al gazdelor a fost de multe ori un adevărat spectacol.
Prima ocazie importantă a Universității a fost semnată de Lukic, care a trecut puțin pe lângă mingea trimisă ideal de Macalou (18). Apoi, după aproape jumătate de oră, Chipciu a pătruns excelent în flancul stâng și l-a servit pe Nistor, însă execuția mijlocașului a lovit transversala (29). Imediat, jocul s-a mutat la poarta lui Lefter, care a reușit să respingă un șut, dar balonul a ajuns la Zsori, care era nemarcat în careu și a deschis scorul (30).
Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au resimțit din plin șocul golului încasat contrar cursului jocului. Până la pauză, prestația Universității nu a mai fost la nivelul arătat în primele minute, iar UTA conducea la finalul primului act, 0-1.
Antrenorul gazdelor a încercat să împrospăteze atacul și a schimbat trei juctăori după revenirea de la vestiare. Thiam a fost cel care a dat semnalul ofensivei totale, cu un șut puternic, respins de Iliev (47). Căpitanul Chipciu i-a urmat și el exemplul și l-a testat pe portarul advers din marginea careului (54).
Totuși, cel care avea să readucă sperața pe Cluj Arena avea să fie Elio Capradossi, care a marcat la debut din centrarea lui Nistor (58). După egalare, Universitatea a continuat să atace, în timp ce arădenii au așteptat șansa unui contraatac.
Mai mult, oaspeții au încercat prin orice mijloc să înlesnească trecerea timpului și să plece cu un punct de la Cluj. În zadar au forțat "studenții" un gol al victoriei. Reușita atât de mult dorită nu a mai venit, iar Universitatea și UTA au încheiat la egalitate, scor 1-1.