“U” Cluj pierde din nou puncte în deplasare. Clujenii au fost egalați în ultimul minut la Timișoara

“U” Cluj pierde din nou puncte în deplasare. Clujenii au fost egalați în ultimul minut la Timișoara
| Foto: Silviu Cristea/fcuniversitateacluj.ro

“Șepcile roșii” au remizat, scor 1-1, cu Ripensia într-o partidă din etapa a 13-a a Ligii a 2-a.

“Studenții” au început în forță duelul din Banat, iar Goga și Florescu au pus probleme apărării adverse încă din primele minute de joc. Gavra a fost apoi cel mai periculos om al oaspeților, care au dominat categoric prima repriză. Totuși, golul s-a lăsat așteptat și a venit doar cu trei minute înaintea pauzei. Intrat în locul accidentatului Takacs, Alexandru Coman a trimis mingea în careul Ripensiei, iar Goga a deschis scorul cu un șut din apropiere. Astfel, Universitatea intra în avantaj la cabine, 1-0.

În actul secund, clujenii nu au mai contat din punct de vedere ofensiv, iar gazdele au profitat de jocul modest prestat de clujeni. Dur-Bozoancă i-a salvat pe “studenți” în mai multe situații periculoase în primul sfert de oră al reprizei secunde. Treptat, jocul s-a echilibrat, iar niciuna dintre cele două formații nu a mai reprezentat un pericol în ofensivă. Falub a mutat defensiv prin intrările lui Greu și Sepsi și a încercat să păstreze avantajul minim de pe tabelă. Planul tehnicianului a părut că funcționează, dar timișorenii au reușit să egaleze prin Dumiter, la ultima fază a meciului, iar “U” a pierdut două puncte mari în deplasare.

Echipe de start:

Ripensia: Păduraru - Popa, Străuţ, Apro, C. Toma, M. Toma (Ţieranu 63') - Popovici, Burdeţ, Anghelina (Bădăuţă 77'), Cluci (Zaluschi 65') – Dumiter

Universitatea Cluj: Dur-Bozoancă - Takacs (Al. Coman 40'), Abrudan, Cordoş, Berci – Giurgiu, Florescu - Haţiegan, Goga (Greu 75'), Gavra - M. Coman (Sepsi 79')

Următorul meci pentru Universitatea va fi împotriva formației ACS Poli Timișoara, pe teren propriu.

Comenteaza