"U" Cluj, prestație solidă la Arad. "Studenții" se întorc acasă cu toate cele trei puncte
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:59
- Sport
- Ascultă știrea
Formația pregătită de Cristiano Bergodi s-a impus în fața celor de la UTA, scor 2-0, în runda cu numărul 17 a sezonului regulat din Superligă.
Ambele formații au început jocul precaut și au încercat să își studieze cât mai bine adversarul. Timp de minute bune, meciul a avut ritm, însă nu a avut ocazii notabile. Abia la jumătatea reprizei, Chipciu cu o execuție de la distanță și El Sawy cu un șut moale din careu l-au pus la încercare pe Gorcea. Imediat, partida s-a mutat la cealaltă poartă, iar Coman a deschis scorul în urma unui corner (24).
Totuși, reușita avea să fie anulată pe motiv de offside, după îndelungi consultări între camera VAR și centralul Marcel Bîrsan. Gazdele au rămas mai active, în timp ce clujenii au greșit mult la mijlocul terenului și au găsit cu greu drumul spre poarta arădeană. Chiar și așa, Simion și-a încercat norocul din afara careului și a scuturat serios bara (45), însă scorul pauzei a rămas cel de la începutul partidei, 0-0.
Actul secund a început cum nu se poate mai bine pentru Universitatea Cluj. La 4 minute de la reluare, Macalou a șutat plasat, Gorcea a respins în față, iar Lukic a fost pe fază și a deschis scorul (49). "Studenții" au continuat să pună presiune pentru o scurtă perioadă, însă egoismul lui Macalou a dus la irosirea unor situații bune.
Treptat, oaspeții au făcut pasul înapoi, iar UTA a oferit primele replici. Gertmonas a fost de fiecare dată la post și când a fost surprins, Mikanovic i-a luat locul și a respins de pe linia porții o lovitură de cap (69). La intrarea în ultimele 10 minute, clujenii au încercat să ducă jocul cât mai departe de propria poartă, iar eforturile aveau să dea rezultate.
După mai multe lovituri de colț respinse de gazde, Macalou și-a regăsti altruismul, a centrat excelent la marginea careului mic, iar Cristea a reluat perfect cu capul în poarta lui Gorcea (83). Universitatea Cluj a gestionat bine minutele rămase până la final, s-a impus cu 2-0 și a obținut 3 puncte importante în cursa pentru loc de play-off.











