”U” Cluj s-a despărțit de Florin Cordoș

”U” Cluj s-a despărțit de Florin Cordoș
Universitatea Cluj s-a despărțit de fundașul central Florin Cordoș (23 ani), jucător adus la club în această vară.

Cordoș pleacă din echipa lui Marius Popescu după doar două luni. Cele două părți au ajuns la o înțelegere pentru rezilierea amiabilă a contractului.

"Clubul nostru îi mulțumește pentru perioada petrecută în tricoul alb-negru și îi dorește mult succes în carieră", se arată într-un comunicat de pe site-ul clubului.

Tânărul jucător a prins un singur meci oficial de la revenirea în tricoul "alb-negru", în duelul cu Voința Cetate (7-0), din primul tur al Cupei României. În prima etapă din Liga a III-a, când Universitatea a remizat cu CFR 2, scor 1-1, Florin Cordoș a fost doar rezervă.

Florin Cordoș a mai evoluat pentru Universitatea în sezonul 2015-16 din Liga a doua, marcând un gol în 18 apariții. El a început fotbalul la 14 ani, la Sângeorz-Băi, unde a fost remarcat de profesorul Mihai Georgescu. Acesta l-a dus la celebra școală de fotbal FC Ardealul, iar în 2010 a ajuns la Universitatea Cluj.

Comenteaza