"U" Cluj și-a prezentat noile achiziții. Cu ce gânduri încep Nistor, Martic și Goranov aventura alături de "studenți"

"U" Cluj și-a prezentat noile achiziții. Cu ce gânduri încep Nistor, Martic și Goranov aventura alături de "studenți"
| Foto: ZIUA de Cluj

Cei trei jucători transferați de formația clujeană în ultima zi a perioadei de mercato au oferit primele declarații.

Universitatea Cluj a avut parte de câteva ore foarte active în ultima zi a ferestrei de transferuri și a înregimentat trei noi jucători. Este vorba despre Dan Nistor și Ivan Martic, sosiți împreună de la CS U Craiova și de fundașul bulgar Ivan Goranov, adus de la PAS Lamia, din Grecia.

Dintre cele trei mutări, cea a lui Dan Nistor a surprins cel mai mult, însă mijlocașul a dezvăluit care au fost motivele din spatele alegerii sale. În plus, se declară pregătit să pună umărul la ieșirea Universității Cluj din zona fierbinte a clasamentului.

"Primul obiectiv este salvarea de la retrogradare, trebuie să reușim acest lucru. Sunt un timp ambițios și se va vedea pe parcursul meciurilor. Nu am stat prea mult să mă gândesc, soția mea a avut un cuvânt de spus, este din zonă.

În plus, frații în veci vor fi frați, asta a contat foarte mult. Din punctul meu de vedere nu cred că va fi nicio problemă că am evoluat și la CFR, însă va depinde și de evoluția mea din teren.

Aici e un club mare, cu tradiție, cu suporteri minunați și cred că trebuie să ne ridicăm la nivelul acestui club și să ducem "U" Cluj unde îi este locul. Este o situație foarte grea, însă caracterele se văd în momentele grele. Cred că avem un grup frumos și echipa va ieși din subsolul clasamentului", a spus Nistor.

Ivan Martic, încântat de concurența cu Oancea

Fundașul elvețian e împrumutat până în vară de la CS U Craiova, dar susține că e cu gândul doar la "U" Cluj și e convins că lupta pentru titularizare cu Dorinel Oancea va fi una benefică pentru ambii jucători.

"Mă bucur că sunt aici. Transferul a venit repede, nu m-am gândit mult și sunt fericit că am ajuns aici. Vreau să joc, sunt motivat. Oancea e un jucător tânăr, cum am fost și eu. Chiar azi la antrenament ne-am ajutat și nu văd probleme. Cred că ne vom ajuta reciproc.

Va fi un meci greu contra Chindiei, au un moral bun, dar cred că dacă reușim să stăm bine în teren vom scoate un rezultat bun. Nu știu multe despre domnul Sabău, dar mulți oameni mi-au spus doar lucruri frumoase", a declarat Martic.

Ivan Goranov, convins de compatriotul Iliev să semneze cu "U" Cluj

După ce a fost nevoit câteva meciuri să apeleze la improvizații în flancul stâng, Ioan Ovidiu Sabău a primit fundașul pe care și-l dorea. Ivan Goranov a sosit din prima ligă elenă, iar noul coleg Plamen Iliev l-a convins să se alăture "studenților".

"Sunt foarte fericit. Înainte să vin am vorbit cu Plamen Iliev, cu care am jucat în echipa națională. El mi-a spus o grămadă de lucruri bune despre club. Sunt aici să dau tot ce am mai bun și să ne îndeplinim obiectivele. Orașul este foarte frumos, avem și jucători buni, deci cred că e un loc bun în care să mă aflu.

Cred că sunt într-o formă fizică bună, deci pot juca. Pentru mine este bine oricum, nu contează dacă e un sistem cu 3 sau 4 fundași. Suntem jucători profesioniști și trebuie să fim capabili să ne adaptăm de fiecare dată când antrenorul decide", a explicat Goranov.

Comenteaza