"U" Cluj și-a stabilit obiectivul pentru play-off. Anunțul lui Radu Constantea

"U" Cluj și-a stabilit obiectivul pentru play-off. Anunțul lui Radu Constantea
| Foto: FC Universitatea Cluj

Președintele clubului clujean a vorbit despre așteptările pe care le are conducerea de la cele 10 meciuri din faza superioară a campionatului.

Pentru al doilea sezon consecutiv, Universitatea Cluj face parte din cele 6 echipe calificate în play-off-ul Superligii. În stagiunea precedentă, clujenii au încheiat pe locul al patrulea și au revenit după mai bine de jumătate de secol în cupele europene.

Chestionat cu privire la obiectivul echipei în actuala ediție de campionat, Radu Constantea nu a vorbit despre clasare ci despre a obține maximum de la fiecare dintre cele 10 meciuri.

"Obiectivul nostru este de a câștiga toate meciurile. Nu ne gândim la titlu, dar asta vrem, să câștigăm cele 10 meciuri. Obiectivul realistic este acela de a prinde Europa.

Anul trecut am avut evoluții destul de bune, echipa arată bine, e solidă", a anunțat președintele Universității Cluj, conform Digisport.

Comenteaza