"U" Cluj, victorie de moral în derby-ul județean împotriva Unirii Dej

"U" Cluj, victorie de moral în derby-ul județean împotriva Unirii Dej
| Foto: FC Universitatea Cluj

Formația pregătită de Erik Lincar s-a impus în fața nou-promovatei în eșalonul secund, scor 3-1.

"Studenții" au avut inițiativa încă din primele secvențe ale jocului de la Bistrița și s-au instalat în jumătatea adversă. Minutul 6 a adus prima ocazie, însă Railean a respins acrobatic șutul bun al lui Haită.

La faza imediat următoare, Tescan a reușit să îl învingă pe goalkeeper-ul Unirii Dej, după o centrare venită din partea aceluiași Haită (7).

Universitatea Cluj a continuat să domine, însă ritmul elevilor lui Erik Lincar a scăzut. Cu toate acestea, oaspeții au găsit greu drumul spre careul "Șepcilor roșii" și nu au reușit sa pună probleme.

Cu 11 minute înainte de finalul reprizei, Tescan a șutat puternic, Railean a respins și a salvat și în fața lui Hofman, dar balonul a ajuns la Boiciuc, care a înscris în poarta goală (34). Astfel, Universitatea Cluj conducea la pauză, 2-0.

La revenirea de la cabine, "studenții" au făcut pasul înapoi, iar jucătorii lui Dragoș Militaru au profitat. Mai întâi Frăsineanu a fost blocat de intervenția spectaculoasă a lui Gorcea (56).

Imediat, oaspeții puteau înscrie, la o fază la care Boiciuc a fost aproape de autogol, însă balonul a lovit bara (57). După o nouă situație în care dejenii au trimis în stâlpul porții lui Gorcea (68), eforturile le-au fost răsplătite.

Manole s-a înălțat peste defensiva Universității Cluj, a trimis cu capul și a redus din diferență (69).

In ciuda forcing-ului oaspeților, Blejdea a risipit orice emoție în minutul 84. După o incursiune în flancul stâng, mijlocașul de bandă s-a apropiat de poarta lui Railean și l-a învins dintr-un unghi imposibil.

Astfel, Universitatea Cluj a reușit un nou succes în drumul spre promovare, 3-1, în fața Unirii Dej. 

Comenteaza