"U" Cluj, victorie fără emoții în ultimul meci al sezonului regulat

"U" Cluj, victorie fără emoții în ultimul meci al sezonului regulat
| Foto: FC Universitatea Cluj

Formația pregătită de Erik Lincar a îndeplinit o simplă formalitate în fața Dunării Călărași, pe care a învins-o cu 3-0.

Cu 6 schimbări în primul 11 față de partida precedentă, "studenții" au început perfect meciul, iar Tescan a deschis scorul încă din minutul 5.

Echipa clujeană și-a pierdut treptat din ritm și a întâmpinat probleme în fața barajului defensiv al oaspeților. Elevii lui Erik Lincar au dominat la capitolul posesie, însă au ajuns cu greu în apropierea careului advers.

Totuși, după aproape o jumătate de oră de joc, Haită a centrat din corner, iar Vali Alexandru, venit bine la prima bară a înscris (29). Astfel, scorul pauzei pe Cluj Arena a fost 2-0.

Timp de minute bune în startul actului secund, "Șepcile roșii" au păstrat posesia, însă acțiunile ofensive au fost rare. Prima oportunitate a reprizei a venit după o acțiune a lui Haită, care a șutat puternic la colțul scurt, dar Costache a respins (56). Opt minute mai târziu, Vali Alexandru a trecut și el pe lângă gol, dar a trimis alături, cu capul (64).

In cele din urmă, a venit și cel de-al treilea gol în poarta Dunării Călărași. Nou-intratul Hofman a trimis în poartă mingea centrată de Ely Fernandes (75). "Studenții" au continuat să pună presiune, iar Boiciuc a lovit bara (80) și Costache e intervenit salvator în fața lui Ely Fernandes (81).

In ultimele minute, Erik Lincar a profitat de situația din teren și i-a oferit șansa debutului tânărului portar Aurelian Păun. Astfel, Universitatea Cluj a câștigat fără probleme contra Dunării Călărași, scor 3-0.

Comenteaza