“U” Jolidon e pe val: handbalistele au trecut şi de Baia Mare

“U” Jolidon e pe val: handbalistele au trecut şi de Baia Mare
Elevele lui Gheorghe Covaciu au învins formaţia HCM Ştiinţa Baia Mare cu 30-27, la capătul unui meci echilibrat, şi rămân neînvinse în debutul actualei stagiuni. Partida, care s-a disputat aseară, la Sala Sporturilor “Horia Demian”, a contat pentru etapa a III-a a Ligii Naţionale la handbal feminin.
Deşi debutul meciului le-a aparţinut maramureşencelor (1-4, min. 6), clujencele au echilibrat întâlnirea după primul sfert de oră (7-7, min. 20), chiar dacă până atunci ambele echipe s-au întrecut în ratări şi erori în faza defensivă. “U” Jolidon a condus întâia oară abia spre finalul primei reprize (10-9, min. 26), reuşind să intre la cabine tot în avantaj, 14-12. Baia Mare a restabilit egalitatea imediat după pauză, pentru ca apoi “studentele” să treacă la cârma jocului, dar fără a avea un avans mai mare de trei-patru goluri pe tabelă.

Maramureşencele au reechilibrat meciul în ultimele sale minute, când s-au apropiat în câteva rânduri la o lungime, însă vicecampioana a fost mai inspirată în faţa porţii şi s-a impus cu 30-27, în aplauzele celor câteva sute de fani clujeni din Sala Sporturilor “Horia Demian”. Principala marcatoare de la “U” Jolidon a fost Mihaela Tivadar, cu 12 goluri. La final, tehnicianul echipei clujene, Gheorghe Covaciu, a declarat că victoria echipei sale este meritată, în ciuda unui debut mai slab de partidă. “Am început mai slab, dar fetele s-au mobilizat în repriza a doua, iar victoria noastră este meritată. E început de campionat, sper să câştigăm meciurile de acasă, iar jucătoarele să fie sănătoase pentru a da randament maxim”, a subliniat Covaciu. Runda viitoare, vicecampioana se va deplasa în Oltenia, în vederea jocului cu SCM Craiova.

Comenteaza