„U”, remiză albă cu Hermannstadt la Mediaș după un meci în care a obținut ce și-a dorit. Să nu piardă

„U”, remiză albă cu Hermannstadt la Mediaș după un meci în care a obținut ce și-a dorit. Să nu piardă
| Foto: Facebook - FC Universitatea Cluj

„U” Cluj a reușit un egal fără goluri în deplasare contra celor de la Hermannstadt Sibiu. Lupta pentru locul 2, care duce direct în Liga 1, continuă.

Înaintea acestui meci, ambele echipe erau singurele formații neînvinse din play-off-ul Ligi a II-a.

Elevii lui Erik Linkar au început partida în posesie, însă „studenții” au încasat un cartonaș galben rapid (min. 3), după primul fault a lui Cristian Balgiu. Prima mare ocazie a aparținut gazdelor, însă portarul Andrei Gorcea a plonjat remarcabil pentru a ține tabela curată.

Prezența mai numeroasă a fanilor „șepcilor roșii” a fost confirmată și de scandările de încurajare mai sonore.

Primele 20 de minute au fost destul de echilibrate, însă cei de la Universitatea Cluj nu prea au reușit să ajungă în zona careului de 16 metri al sibienilor. „Studenții” au început să fie din ce în ce mai agresivi, iar în minutul 21 au încasat al doilea cartonaș galben, după ce Marius Ciobanu și-a secerat adversarul. La scurt timp după acea fază, Hermannstadt a avut un șut timid pe poartă, care nu i-a creat probleme portarului echipei oaspete. După nici 5 minute, formația clujeană avea să vadă al treilea cartonaș galben, după un fault al portughezului Sergio Ribeiro.

Hermannstadt a avut o mare ocazie în minutul 35, însă suțul căpitanului Petrișor Petrescu a fost direct în Cristian Balgiu, care a avut nevoie de câteva momente pentru a se ridica de la pământ în urma întâlnirii cu balonul.

Daniel Paraschiv avea să rateze o șansă uriașă de a deschide scorul în minutul 41, după ce jucătorul formației sibiene a driblat portalul celor de la „U”, dar a tras paralel cu poarta dintr-un unghi puțin închis. Imediat după această ocazie, „studenții” au ținut să dea replica, iar Ribeiro a lovit bara laterală a celor de la Hermannstadt, aceasta fiind cea mai mare ocazie a primei reprize.

Aproximativ 1.000 de spectatori au fost prezenți pe stadionul de la Mediaș, majoritatea au fost suporteri ai celor de la „U” Cluj. Hermannstadt a început sus cea de a doua repriză. Tehnicialul Universității Cluj a început să protesteze în urma unui fault al sibienilor timp de 20 de secunde, iar centralul Florin Andrei l-a calmat pe Erik Linkar.

„U” Cluj a beneifciat de o fază fixă, iar Tescan a încercat să surpindă din lovitură liberă, cu un șut de la 30 de metri, dar mingea trimisă de mijlocașul de bandă stângă al „șepcilor roșii” a trecut pe lângă stâlpul porții lui Plamen Iliev. Noul intrat în tabăra „alb-negrilor”, Hofman a încercat să surprindă cu o centrare în min. 67, dar aceasta a fost reținută fără probleme de poartarul gazdelor. AFC Hermannstadt a lovit și ea bara în min. 72, exact aceeași pe care cei de la „U” au luat-o la țintă în prima repriză, și au mai avut o mare ocazie imediat după aceea, în urma unui șut cu efect din apropierea careului de 16 m, când Florin Bejan, stoper-ul sibienilor l-a întins pe Gorcea, care a respins mingea în corner iar scorul a rămas alb.

Comenteaza