“U” revine în Europa! Campioana va juca în FIBA Eurochallenge
- Scris de Septimiu Fantea
- 09 Iun 2011, 00:08
- Sport
- Ascultă știrea

Noua campioană a României la baschet, "U" Mobitelco BT, va evolua sezonul viitor în FIBA Eurochallenge, competiţie la care au participat în sezonul precedent alte două formaţii româneşti, Steaua Turabo Bucureşti, respectiv CSU Ploieşti. Atunci, "militarii" s-au clasat pe un onorabil loc 3 în grupă, în timp ce echipa în faţa căreia clujenii au câştigat titlul a fost eliminată încă din faza preliminariilor. Tragerea la sorţi a meciurilor din preliminarii şi grupe va avea loc pe 5 sau 6 iulie la Barcelona.
După ce în stagiunea precedentă "alb-negrii" au participat într-o altă competiţie de profil, Liga Europei Centrale (CEBL), încheiată prematur din cauza mai multor echipe care au ales să se retragă, conducerea clubului "U" Mobitelco BT a optat pentru a treia competiţie europeană ca valoare, FIBA Eurochallenge. Formaţiile interesate se mai pot înscrie în cupele europene până azi, iar cele care au ales să participe în Eurochallenge sunt obligate să depună o garanţie în valoare de 20.000 de euro, la care se adaugă taxa de înscriere (5.000 de euro), până la finele săptămânii viitoare. "Alb-negrii" ar fi avut şi varianta de a juca în FIBA Eurocup, fosta cupă ULEB, dar forul european nu a remis echipelor invitaţiile necesare în vederea participării acestora în ediţia viitoare a competiţiei.
Chiar şi aşa, oficialii clujeni speră ca "U" să se autodepăşească şi în plan european, după ce a izbutit să devină campioana României. "A trecut euforia câştigării titlului şi acum facem planurile pentru viitor. Am decis înscrierea în cupa EuroChallenge - în Eurocup nu aveam dreptul să participăm - şi arătăm astfel că suntem într-adevăr serioşi şi ne dorim lucruri serioase. Vom face tot posibilul să alcătuim o echipă cât mai competitivă. Sperăm ca şi comunitatea locală şi judeţeană să fie alături de noi pentru că în mod sigur vom avea nevoie de sprijinul lor mai puternic", a declarat pentru site-ul oficial al clubului preşedintele executiv Mircea Cristescu.
În altă ordine de idei, secretarul general al Federaţiei Române de Baschet, Radu Drăgănescu, a declarat că "studenţii" ar putea evolua direct în grupele Eurochallenge. "În acest moment, oficial doar echipa campioană din Cluj şi-a anunţat intenţia de a juca în cupele europene. Nu se va primi «wildcard» (document oficial de participare - n. red.) pentru FIBA Eurocup, a doua competiţie ca valoare după Euroligă, astfel că «U» Mobitelco va juca în FIBA Eurochallenge. Este foarte posibil să joace direct în grupe, fiind campioană. Dacă încă o echipă sau două din România se vor înscrie în Eurochallenge, acelea vor juca în tururile preliminarii. Probabil CSU Ploieşti se va mai înscrie în Eurochallenge şi BC Mureş în Liga Balcanică, dar nu au anunţat încă oficial. Aşteptăm comunicările oficiale din partea echipelor până joi, când trebuie să trimitem înscrierile la FIBA", a punctat Drăgănescu, conform Mediafax.
FIBA Eurochallenge, care a fost fondată în anul 2003, continuă tradiţia fostei SuproLeague şi are motto-ul "We Are Basketball" ("Noi suntem baschetul" - n. red.). Din sezonul 2004-2005 a fost considerată a treia competiţie europeană ca valoare după FIBA EuroLeague şi Eurocup. Ediţia recent încheiată a fost câştigată de formaţia slovenă Krka Novo Mesto, care a trecut în finală cu 83-77 de Lokomotiv Kuban (Rusia).
Au recuperat mingea furată în finală
Mingea de baschet cu care americanul Tyler Morris a înscris coşul victoriei în ultima secundă a finalei dintre "U" Mobitelco BT şi Asesoft Ploieşti (64-61), care a adus titlul la Cluj după 15 ani, a ajuns până la urmă în vitrina clubului. "Am recuperat mingea. Ultima dată când am trecut pe la club ea se afla acolo. Mai multe detalii nu vă pot oferi în acest moment", a confirmat pentru ZIUA de CLUJ preşedintele executiv al "U" Mobitelco BT, Mircea Cristescu. Spectatorul care a sustras mingea originală la finalul partidei de săptămâna trecută s-a recomandat Romeo Vura din Baia Mare şi a oferit-o spre vânzare prin intermediul unui mesaj postat pe platforma de socializare Facebook. El a solicitat în schimbul mingii aproape 1.000 de euro.