“U” Transilvania exclude fuziunea sau plecarea din oraş
- Scris de Septimiu Fantea
- 23 Iun 2011, 01:11
- Sport
- Ascultă știrea

Incertitudinea rămâne cuvântul de ordine la "U" Transilvania. Deşi ziua de marţi se anunţa decisivă pentru viitorul formaţiei, şefii clubului nu au reuşit nici de această dată să obţină resursele necesare înscrierii în noua ediţie a Ligii Naţionale la handbal masculin. Chiar şi aşa, conducerea "alb-negrilor" a exclus din start varianta unei fuziuni, după ce zilele trecute s-a vehiculat numele formaţiei Minaur Baia Mare.
"U" Transilvania trăieşte pe marginea prăpastiei, riscând oricând să-şi piardă gratis jucătorii importanţi. Forţat de împrejurări, managerul general Mihai Tritean a ameninţat din nou cu neînscrierea echipei în campionat, dar, în ciuda situaţiei dramatice, a exclus din start o eventuală fuziune sau mutarea echipei din oraş. "Probabil, nu ne vom înscrie în campionat dacă nu vom găsi resursele financiare zilele viitoare. Suntem dispuşi să mai aşteptăm, însă şi răbdarea noastră are o limită. Din păcate, puţină lume din Cluj s-a arătat dispusă să ne ajute, iar asta ne îngrijorează cel mai tare. Ştim că e criză financiară, dar parcă ceea ce ni se întâmplă e prea de tot. În aceste condiţii, nici participarea în cupele europene nu ar mai fi o certitudine pentru că nu ştim pe ce jucători ne vom baza. Ne-am mulţumi dacă mediul de afaceri clujean ne-ar ajuta măcar cu 1.000 de euro lunar, dar, din păcate, nici măcar acest sprijin nu pare să vină. Oricum, nu se pune problema să părăsim oraşul sau să fuzionăm cu o altă echipă. Nu ne gândim la aşa ceva!", a declarat Tritean, pentru ZIUA de CLUJ.
În schimb, tehnicianul Constantin Ştefan a subliniat că nu va părăsi corabia şi speră ca lucrurile să intre în normalitate până la reunirea lotului, programată pe 11 iulie. "Îmi doresc să continui la «U» Transilvania munca începută cu un an şi jumătate în urmă. Din nefericire, situaţia echipei rămâne foarte gravă. Chiar vreau să fac pe această cale un apel la iubitorii sportului clujean, să vină alături de noi, să ne sprijine fiecare după posibilităţi. Sperăm să găsim bugetul necesar pentru a continua în aceeaşi formulă, deoarece Universitatea are potenţial. Suntem în discuţii cu actualii noştri jucători, însă ar fi prematur să spun mai multe acum referitor la acest aspect. Echipa trebuie să se înscrie în noua ediţie a Ligii Naţionale şi lucrurile să reintre în normalitate până la reunirea lotului. Păstrăm în continuare şanse mari de participare într-o cupă europeană, iar dacă vom primi locul, vom face eforturi pentru a nu ne dezamăgi fanii", ne-a explicat Ştefan.
"U" Transilvania a terminat campionatul pe locul 5, calificant în Cupa Challenge, dar lucrurile au luat o turnură neaşteptată în Cupa României, când Energia Pandurii Târgu-Jiu, clasată abia pe treapta a şaptea în Liga Naţională, a dat lovitura şi a ajuns în finală. În situaţia în care cupa şi campionatul sunt câştigate de aceeaşi echipă, în cazul de faţă HCM Constanţa, atunci finalista din competiţia eliminatorie va merge în Cupa Cupelor, conform regulamentului. Federaţia Europeană de Handbal (EHF) va acorda în proporţie de 99% un loc suplimentar pentru Challenge Cup României, iar "studenţii" vor fi beneficiarii acestei situaţii. Forul european va înştiinţa oficial echipa în cursul zilei de luni.