“U” Transilvania, “out” din Europa după un meci dramatic

“U” Transilvania, “out” din Europa după un meci dramatic
Deşi a terminat campionatul pe locul 5, “U” Transilvania a ratat calificarea în cupele europene. Clujenii au pierdut ieri în mod dramatic meciul cu HCM Constanţa din Cupa României, 21-22. Campionii vor disputa finala cu Energia Pandurii Târgu Jiu, echipă care merge în Europa în locul “studenţilor”.

"U" Transilvania a fost echipa mai agresivă şi a reuşit să se afle la conducere pe tabelă în majoritatea timpului. Ajutaţi de intervenţiile excepţionale ale portarului Ionuţ Irimuş, "studenţii" aveau un avantaj de trei goluri în minutul 17, 6-3. Cu Burcă în mare formă, formaţia clujeană a dictat ritmul, în timp ce campioana a condus pentru prima dată abia în minutul 26, 10-9. "U" Transilvania a revenit până la pauză, când a intrat în avantaj, 12-11. HCM Constanţa a avut un început de repriză secundă reuşit, în special datorită intrării în poartă a lui Rudi Stănescu.

Cu toate acestea, clujenii nu au cedat, iar în minutul 46 tabela arăta 19-16. Totul s-a rupt pentru clujeni un minut mai târziu, la scorul de 19-17. Mai întâi, Buşecan a încasat cartonaşul roşu după ce a primit a treia eliminare temporară. Astfel, echipa s-a văzut nevoită să evolueze fără pivot "de meserie", întrucât celălalt jucător de pe acest post, Mocanu, nu a avut drept de joc contra echipei de la care a fost împrumutat. Câteva zeci de secunde mai târziu, Lazăr a fost eliminat timp de două minute, astfel că clujenii au evoluat cu doi oameni mai puţin pentru o scurtă perioadă. Campionii nu au lăsat să le scape această oportunitate şi au egalat rapid la 19. La acest scor, Burcă a fost şi el eliminat după ce s-a arătat nemulţumit de o decizie a arbitrilor. Clujenii au marcat următorul gol abia după şase minute, dar nu s-au dat bătuţi. Au reuşit să se ţină de echipa constănţeană, fără a o lăsa să se îndepărteze la mai mult de un gol.

Finalul a fost unul strâns, cu echipa campioană având un avantaj minim în minutul 58. "Studenţii" au ratat atacul, Irimuş a apărat pentru a 17-a oară în acest meci, dar "U" nu a reuşit să găsească breşa în apărarea adversă. Ghionea a beneficiat de o lovitură liberă după expirarea celor 60 de minute, însă a ţintit bara transversală. Principalul marcator al echipei clujene a fost acelaşi Ghionea, cu 8 goluri. Mâine, HCM Constanţa va disputa finala competiţiei în compania celor de la Energia Pandurii Târgu Jiu. Indiferent de rezultat, gorjenii îşi asigură prezenţa în Europa în detrimentul echipei clujene.

 

 

Comenteaza