“U” Transilvania s-a impus la Baia Mare

“U” Transilvania s-a impus la Baia Mare
Elevii lui Costantin Ştefan au trecut sâmbătă cu 29-23 de HC Minaur Baia Mare, într-un meci contând pentru etapa a IX-a a Ligii Naţionale la handbal masculin. În urma acestei victorii, clujenii au egalat la puncte Bucovina Suceava (12), dar se menţin pe treapta a şasea în clasament.
“A fost un joc destul de greu, dat fiind faptul că cei de la Baia Mare au reuşit să joace cu toţi jucătorii legitimaţi în această vară. În sală, meciurile sunt destul de grele pentru că atmosfera făcută de public este apăsătoare, dar am reuşit să ne adunăm după cele două înfrângeri pe care le-am suferit pe teren propriu cu Suceava şi Odorheiul, am jucat mult mai exact, mult mai cerebral şi am reuşit să ne adjudecăm victoria, una meritată, consider eu, după aspectul celor 60 de minute”, a declarat tehnicianul echipei clujene, Constantin Ştefan.
Comenteaza