UEFA a stabilit arbitrul partidei CFR Cluj - Lugano. Cine va conduce jocul
- Scris de Ziua de Cluj
- 30 Iul 2025, 14:30
- Sport
- Ascultă știrea

Cele două formații se duelează pentru calificarea în turul al treilea preliminar al UEFA Europa League.
CFR Cluj și Lugano au remizat alb în Elveția, iar calificarea în faza următoare se decide în Gruia. UEFA cunoaște miza partidei pentru cele două echipe și a delegat cu arbitru cu experiență europeană.
Mai precis, Allard Lindhout va fi cel care va conduce jocul de la centru. El va fi ajutat de Johan Balder și Roy De Nas, în calitate de tușieri, iar cel de-al patrulea oficial va fi Alex Bos. De arbitrajul video se vor ocupa Pol van Boekel (VAR) și Robin Hensgens (AVAR).
În vârstă de 37 de ani, Allard Lindhout a condus în stagiunea precedentă partide din Eredevisie, dar și din preliminariile și faza principală a UEFA Champions League, UEFA Europa League și UEFA Conference League.
De-a lungul timpului, olandezul a condus o partidă a echipei naționale a României, un joc al celor de la FCSB, dar și un meci al CFR-ului, eșecul suferit de "feroviari" pe terenul lui Sivasspor, scor 0-1, în sezonul 2022-2023, din UEFA Conference League.
Partida dintre CFR Cluj și Lugano, din turul al doilea preliminar al UEFA Europa League se va disputa joi, 31 iulie, de la 20:30.