UEFA Champions League. Real Madrid, duel complicat cu Ajax. Tottenham e cu un pas în sferturi

UEFA Champions League. Real Madrid, duel complicat cu Ajax. Tottenham e cu un pas în sferturi
| Foto: facebook.com/ChampionsLeague

După o pauză de două săptămâni, cea mai importantă competiție europeană revine cu returul optimilor de finală.

Primele dueluri din faza eliminatorie au fost unele interesante, cu răsturnări de situație, dar și cu intervenții ale sistemului de arbitraj video. Optimile revin cu două dueluri de foc, Real Madrid – Ajax și Borussia Dortmund – Tottenham. Dacă în cazul celei de-a doua partide lucurile par a fi clare, duelul de pe Santiago Bernabeu poate produce suprize.

Real Madrid a fost învinsă de două ori într-o singură săptămână de marea rivală, Barcelona, iar Solari pare că a pierdut echipa de sub control. Madrilenii nu stau bine nici în campionat, unde se află la 12 puncte de marea rivală din Calatunia. În plus, în ultimele cinci meciuri în La Liga, Real a obținut doar trei victorii, iar în celelate două partide, elevii lui Solari au ieșit învinși de pe teren. Marele absent din tabăra Realului va fi chiar căpitanul Sergio Ramos.

După ce au pus probleme serioase spaniolilor în meciul tur, jucătorii lui Ajax vin, pe Santiago Bernabeu, cu încredere că por răsturna soarta calificării. Totuși, situația din campionat nu este mai bună decât cea a madrilenilor, unde olandezii ocupă doar locul al doilea. Mai mult, în ultimele cinci partide au același record ca și Realul, trei victorii și două înfrângeri.

Echipe probabile:

Real Madrid: Courtois – Carvajal, Varane, Nacho, Reguilon – Casemiro, Kroos, Modric – Vazquez, Benzema, Vinicius

Ajax: Onana – Mazraoui, Blind, De Ligt, Tagliafico – De Jong, Van de Beek, Schone, Neres, Tadic, Ziyech

Partida se va disputa de la ora 22:00 și va fi transmisă de Telekom Sport 1, Digisport 1 și Look Plus.

În celălalt meci al zilei, soarta calificării pare deja decisă, după ce Tottenham s-a impus cu 3-0 în partida tur. Totuși, suportul fanilor poate fi un atuu pentru Borussia Dortmund care speră într-o calificare miraculoasă. Germanii sunt în continuare lideri în Bundesliga, dar marea rivală, Bayern i-a egalat la puncte. În ultimele cinci partide, galben-negri au doar o singură victorie, alte trei partide terminându-se la egalitate. Mai mult, antrenorul Borussiei nu se va putea baza pe fundașul lateral Piszczeck, unul dintre cei mai experimentați fotbaliști ai echipei.

Nici Tottenham nu traversează cea mai bună perioadă a sezonului și a ieșit din lupta pentru titlul din Premier League. Elevii lui Mauricio Pochettino au un palmares de două victorii, o remiză și două înfrângeri în ultimele cinci partide și ocupă locul al treilea în campionat. Avantajul din meciul tur ar putea fi suficient pentru londonezi, care nu se vor putea baza pe Dele Alli.

Echipe probabile:

Borussia Dortmund: Burki – Wolf, Akanji, Zagadou, Diallo – Delaney, Witsel – Sancho, Reus, Guerreiro – Gotze

Tottenham: Lloris – Alderweireld, Sanchez, Vertonghen – Aurier, Davies, Sissoko, Rose – Eriksen – Son, Kane

Jocul se va disputa de la ora 22:00 și va fi transmis pe Telekom Sport 2, Digisport 2 și Look Sport.

 

Comenteaza