Uitat de ai lui, Rui Pedro s-a revanşat şi a îngropat-o pe Braga

Uitat de ai lui, Rui Pedro s-a revanşat şi a îngropat-o pe Braga
CFR Cluj şi-a asigurat calificarea în primăvara Europa League, dar pe lângă această permormanţă a scos la lumină şi un nou fotbalist.

Evoluţia lui Rui Pedro a atras atenţia mai multor impresari veniţi în România în special pentru a-l urmări pe senegalezul Moudou Sougou. Pedro a fost ridicat în slăvi şi în Portugalia, fiind al doilea fotbalist portughez care izbuteşte o triplă în Liga Campionilor, după Cristiano Ronaldo. Format la FC Porto, Pedro nu şi-a găsit loc în Liga Sagres, evoluând doar la echipe modeste.

A fost Culio, apoi Sougou şi Bastos, iar acum e rândul lui Pedro. CFR a făcut un obicei din a lansa pe piaţă fotbalişti, începând cu sezoul 2008-2009, când „feroviarii" se impuneau cu 2-1 pe terenul lui AS Roma. Argentianianul Juan Culio înscria o dublă şi avea Europa la picioare. În preliminariile Champions League din acest sezon, Modou Sougou a ieşit la rampă, tot cu o dublă în deplasare la Basel. Bastos a reuşit două goluri în primul meci cu Sporting Braga, iar Rui Pedro şi-a trăit cea mai glorioasă noapte a carierei cu o triplă de vis, goluri ce i-au adus elogii din toate părţile Europei. El a fost adus la Cluj de Jorge Costa, dar după pleacarea acestuia, a stat mai mereu în umbră. A avut evoluţii rare, a bifat doar câteva minute şi a intrat în teren atunci când alţii erau accidentaţi sau suspendaţi. Pe scurt, a fost o soluţie de avarie.

În timpul junioratului era considerat unul dintre cei mai talentaţi jucători în Portugalia, nu degeaba a fost şi convocat la toate loturile naţionale, inclusiv la echipa de tineret. S-a pierdut, însă, undeva pe drum, pentru că la FC Porto, unde s-a şcolit, nu avea loc.

Jorge Costa îi ştia potenţialul şi l-a adus în Gruia după câteva discuţii cu conducerea de pe Dragao. CFR l-a luat aproape gratis, l-a transferat definitiv, iar meciul cu Braga, de marţi, a atras privirile mai multor cluburi mari.

Formaţii din Anglia şi-au trimis reprezentaţi la meci pentru a-l urmări la muncă pe Sougou, însă Rui Pedro a fost în lumina reflectoarelor. „Este cea mai frumoasă seară din cariera mea. Am obţinut o performanţă mare, dar e meritul echipei", a spus imediat după meci portughezul.

La 24 de ani, Pedro îşi trăieşte în Gruia cea mai bună perioadă a carierei. A mai jucat la Leixoes, Gil Vicente, Estrela Amadora, echipe de mâna a doua în Portugalia, dar 2013 îi poate aduce un transfer la o formaţie de top. Conducerea „ceferiştilor" îşi fracă mâinile de bucurie pentru că după Sougou şi Bastos, Rui Pedro a intrat şi el în vizorul unor echipe din străinătate şi ar putea fi vândut pe bani mulţi.

Elogiat în Portugalia

Evoluţia de nota 10 a portughezului nu a fost trecută cu vederea nici de presa din Portugalia. „La cel de-al doilea meci jucat în Champions League, Rui Pedro a marcat un hattrick. Cristiano Ronaldo a reuşit acest lucru abia după 82 de meciuri. Ei doi sunt singurii fotbalişti portughezi care au marcat trei goluri într-un meci din Liga Campionilor", au scris jurnaliştii de la A Bola. 7

 

Comenteaza