Uitați de Fulham! Blackburn este noua variantă britanică pentru Traore

Uitați de Fulham! Blackburn este noua variantă britanică pentru Traore
După Fulham, un alt club din Anglia a pus ochii pe Lacina Traore.
Transferul lui Traore la Fulham părea iminent, dar pe fir a intrat Blackburn Rovers, club care are patroni noi, din India. Formația britanică antrenată de Steve Kean vrea să se întărească în atac, deși în lot se află deja senegalezul El Hadji Diouf, tânărul internațional croat Nikola Kalinic și fostul vârf al lui Manchester City, Benjani, internațional din Zimbabwe.

"Preţul fixat de clubul român e situat în jurul a 6 milioane de euro, dar se aude că 4 milioane ar putea fi suficienţi pentru achiziţionarea atacantului de 20 de ani. Noul proprietar al lui Blackburn, firma Venky's, sunt ambiţionaţi să câştige lupta cu Bayern pentru Traore, ceea ce ar reprezenta o adevărată lovitură de imagine", scrie site-ul insidefutbol.com.

În acest moment, Blackburn Rovers ocupă locul al 12-lea în Premier League, cu 22 de puncte câștigate în 18 meciuri.


Comenteaza