Ulrich Meleke despre plecarea de la CFR Cluj: “Prefer să nu intru în detalii, este o chestiune personală”

Ulrich Meleke despre plecarea de la CFR Cluj: “Prefer să nu intru în detalii, este o chestiune personală”
| Foto: telekomsport.ro

Campioana l-a transferat pe fundaș de la FC Botoșani înaintea sezonului, însă jucătorul a fost trimis la Voluntari, înainte să apuce să îmbrace tricoul vișiniu.

Sosit în iulie în Gruia, apărătorul central nu a apucat să prindă nici măcar un minut pentru “feroviari”, iar schimbarea de antrenor l-a îndepărtat și mai tare de primul 11 al CFR-ului. Imediat după sosirea lui Dan Petrescu, Ulrich Meleke a fost considerat drept surplus în lotul campioanei și a fost împrumutat la FC Voluntari.

“Mă simt foarte bine la Voluntari, am fost primit foarte frumos de echipă și de staff. Acum trebuie să avem rezultate bune. Nu am plecat de la CFR pentru că ceva nu a mers, nu am avut nicio problemă cu clubul sau cu cei din conducere. Aveam nevoie să joc, sunt încă tânăr și am timp să progresez.

Nu am avut ocazia să vorbesc cu Dan Petrescu, am discutat doar cu cei din birou, din conducere. Prefer să nu intru în detalii cu privire la ce s-a întâmplat la CFR, este o chestiune personală. Nu am mai trecut niciodată printr-o astfel de situație.

Eu mă simt bine, când CFR Cluj o să mă cheme înapoi o să le arăt ce pot face pe teren. Obiectivul meu la Voluntari este să ajut această echipă să-și atingă scopul”, a spus Meleke, potrivit Digisport.

Comenteaza