Umilinţa din Bosnia, dezbătută la REALITATEA TV Cluj - VIDEO

Umilinţa din Bosnia, dezbătută la REALITATEA TV Cluj - VIDEO
Jurnalistul Gazetei Sporturilor, Alin Fornade, şi al ZIUA de CLUJ, Alin Şutea, au analizat aseară, în cadrul emisiunii Realitatea Sportivă Clujeană, moderată de Ionel Lespuc, evoluţia “tricolorilor” din meciul pierdut sâmbătă în faţa Bosniei (1-2).

"Naţionala nu mai stârneşte emoţiile de altă dată, iar o mare parte din vină îi aparţine antrenorului Răzvan Lucescu. În pofida lucrurilor care se spun despre el, Florescu a avut o evoluţie bună, în schimb Deac şi Cociş nu s-au evidenţiat. Alte posibile variante pentru banca tehnică ar putea fi un antrenor străin, Victor Piţurcă sau Dan Petrescu", a punctat Fornade.

"Dezastrul de la Belgrad (0-5 cu Serbia - n. red.) s-ar fi putut repeta în Bosnia. Am respins mingile fără orizont, iar în acest moment ne putem lua de mână cu Andorra sau Insulele Feroe. Piţurcă şi Ladislau Boloni ar fi două variante pentru înlocuirea lui Răzvan Lucescu", a completat Alin Şutea. Reprezentativa României se menţine pe penultima treaptă a grupei D, cu 2 puncte, şi va întâlni în această seară, de la ora 20:45, naţionala statului Luxemburg. Partida se va disputa la Piatra Neamţ.

 

 

Comenteaza