Un antrenor din Superligă vrea să profite de situația lui Deac: "Poate să facă diferenţa, chiar dacă are o vârstă"

Un antrenor din Superligă vrea să profite de situația lui Deac: "Poate să facă diferenţa, chiar dacă are o vârstă"
| Foto: facebook.com/cfr1907

Jucătorul ajuns la 37 de ani se află într-o situație complicată la clubul din Gruia, din cauza unor neînțelegeri cu Andrea Mandorlini.

După ce tatăl său a ieșit în spațiul public și a vorbit despre nemulțumirile fotbalistului în legătură cu tehnicianul italian, Deac a negat situația, dar președintele CFR-ului a dat de înțeles că mijlocașul s-ar putea despărți de "feroviari".

De problemele dintre echipa clujeană și jucător și-ar dori să profite Mircea Rednic, antrenorul celor de la UTA, chiar următoarea adversară a CFR-ului. Tehnicianul care a colaborat cu Deac, chiar în Gruia, pentru o scurtă perioadă, recunoaște că și-ar dori să lucreze cu fostul internațional.

"Deac e un jucător pe care eu îl apreciez foarte mult, l-am şi antrenat acolo, e un profesionist. Mai mult ca sigur că, mai ales după discuţiile care au fost, nu ştiu… dar eu, ca antrenor, acum i-aş da o şansă să joace.

Acuma depinde ce se gândeşte acolo, au jucători. Deac e un jucător care poate să facă diferenţa, chiar dacă are o vârstă, şi ca lider... dar acum să vedem ce decide si antrenorul.

Au luat trei goluri pentru că au schimbat sistemul. Nu au mai jucat cu trei fundaşi, ci patru pe fond de frică. Mă gândesc că şi au făcut o analiză şi au realizat că atunci când au jucat cu patru jucători au cam încasat goluri.

Dar au şi dat, sunt foarte periculoşi la faze fixe, au şi jucători care bat bine loviturile libere sau cornerele şi au şi talie. Deci ăsta e un punct forte al lor şi noi trebuie să fim foarte atenţi", a declarat Mircea Rednic, potrivit Prima Sport.

În afară de CFR Cluj, Ciprian Deac a mai jucat în prima ligă pentru Oțelul Galați, în sezonul 2007-2008 și pentru Rapid în stagiunea 2011-2012.

loading...
Comenteaza