Un atacant în vogă din Liga 1 dă Dinamo pe CFR

Un atacant în vogă din Liga 1 dă Dinamo pe CFR
Atacantul Coronei Braşov devine liber de contract la finalul sezonului şi îşi doreşte să revină la CFR Cluj, echipa unde s-a format.

Sergiu Buş , golgheterul Coronei Braşov cu 9 reuşite, vrea să se întoarcă acasă, la Cluj. Atacantul este dorit şi de Dinamo, dar speră ca formaţia din Gruia să-i facă o propunere în vară, la finalul campionatului. Recent, preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan, şi-a manifestat public interesul pentru Buş.

ZIUA de CLUJ: Cum merge treaba la Braşov?
Sergiu Buş: Păi cum să meargă, încercăm să facem ce mai putem. Şansele de salvare sunt destul de mici, dar dăm totul să mai scoatem câteva puncte. Contează şi ultima impresie, oricine ce mi-ar spune. Încercăm să încurcăm pe toată lumea, jucăm doar fotbal.

Eşti golgheterul echipei şi ai cel mai prolific sezon din carieră. Unde te vedem în vară?
Mai am goluri de dat, sper să mai înscriu câteva până la final. Fac treaba pentru mine, mă gândesc la viitorul meu. Nu ştiu unde voi juca. Au fost discuţii cu Dinamo, în iarnă , dar totul a rămas în acel stadiu, de discuţii. Au fost şi alte cluburi interesate. Dacă voi continua să marchez voi avea şansa să-mi fac un viitor mai bun, e foarte clar.

CFR Cluj? Preşedintele Iuliu Mureşan a anunţat că vrea să-ţi facă o ofertă în vară
Nu am discutat personal cu nimeni de la CFR, dar eu pot semna cu oricine în vară, pentru că voi fi liber. Sunt măgulit, ce pot să spun altceva? E vorba de Cluj, de echipa mea.
Ai crescut la CFR, dar ai primit puţine şanse să joci. Nu crezi că s-a renunţat prea uşor la tine?
Sunt tânăr, eu am încercat să-mi fac treaba cât mai bine. Era şi greu să evoluez la CFR Cluj, echipă cu pretenţii, era foarte greu să-mi fac loc în primul unsprezece. Eu nu m-am supărat că am plecat, era o şansă bună pentru mine să joc. Am lăsat loc de bună ziua pentru că e vorba de echipa mea de suflet, de clubul care m-a făcut fotbalist. Nu am cum să uit asta.
Dinamo sau CFR?
Dacă ar fi să aleg, aş alege fără discuţii varianta a doua. Nici nu se pune problema altfel. Nu ştii niciodată unde te aduce viaţa. Eu mi-am dorit şi-am visat întotdeauna să fiu titular la CFR Cluj şi poate că va veni timpul meu.

Ştii că sunt probleme cu banii? La CFR nu se mai investeşte ca în trecut.
Nu cred că e normal să mă gândesc acum doar la bani, iar astea, problemele cu banii sunt peste tot, nu doar la CFR. Eu sunt tânăr, mai am de jucat vreo 12-13 ani şi am timp să strâng şi bani. Îmi doresc doar să fiu pus în valoare, să joc fotbal, că de asta m-am apucat de sportul ăsta.

Lipseşte doar oferta. Dacă primeşti, o accepţi pe loc...
Să mă sune domnul Mureşan. Eu am citit doar o declaraţie apărută prin ziare. Să-mi dea un telefon, eventual să discute cu impresarul meu şi normal că e prima mea opţiune. Mai am două luni de jucat la Braşov, sper să mai înscriu câteva goluri, iar apoi vedem. Aştept oferta.

Produs nefructificat

Sergiu Buş (21 de ani) s-a format la CFR Cluj, dar a jucat foarte puţin la prima echipă fiind împrumutat , pe rând, la Unirea Alba Iulia, ASA Târgu-Mureş şi Corona Braşov. Titular meci de meci în acest sezon, Buş s-a remarcat rapid şi a devenit cel mai important jucător al formaţiei lui Ionel Gane, marcând nu mai puţin de 9 goluri. Acesta este şi internaţional de tineret, având patru selecţii şi 1 gol marcat. În vară îşi încheie contractul cu Corona, iar CFR vrea să-l „repatrieze", preşedintele Iuliu Mureşan anunţând că vrea să-l aducă în Gruia.

Etichete
Comenteaza