Un debutant, în echipa de start a României pentru meciul cu Portugalia

Un debutant, în echipa de start a României pentru meciul cu Portugalia
Un debutant figurează în echipa de start a României pentru meciul cu Portugalia, ce va avea loc sâmbătă de la 17:15 pe Cluj Arena.

Este vorba de jucătorul de origine neozeelandeză Stephen Shennan. Staff-ul tehnic al echipei, format din galezul Lynn Howells, Marius Tincu și scoțianul Rob Moffat, au decis ca Stelian Burcea să fie căpitanul '''stejarilor'', în care în primul XV vor intra jucători precum Rădoi, Popârlan, Lucaci, Calafeteanu, Vlaicu, Lemnaru sau Fercu.

Alți trei debutanți, Silviu Vasiliu, Alexandru Pălîi și Ovidiu Melniciuc, se vor afla pe banca de rezerve.

"Este o onoare pentru mine să fiu căpitanul României, mă motivează mai mult acest lucru. Sunt obișnuit cu această postură de la echipa de club, însă e cu totul altfel în a fi căpitanul României. E vorba de mai multă responsabilitate, de faptul că nu doar eu trebuie să dau totul pe teren, ci să îmi motivez și colegii, e vorba de a face cel mai bun joc. Obiectivul cu care vom intra sâmbătă în teren este victoria. Sper să îi dominăm în grămezi, să nu le dăm baloane și să ne putem face noi jocul", a declarat Burcea, citat de Agerpres.

Echipa României: 1. Constantin Pristaviță (CSM Știința Baia Mare), 2. Andrei Rădoi (Timișoara Saracens), 3. Alexandru Țăruș (Timișoara Saracens), 4. Johan Van Heerden (CSM Știința Baia Mare), 5. Valentin Popârlan (Timișoara Saracens), 6. Viorel Lucaci (CSA Steaua București), 7. Vlad Nistor (Castres Olympique), 8. Stelian Burcea (Timișoara Saracens), 9. Valentin Calafeteanu (Timișoara Saracens), 10. Florin Vlaicu (Calvisano), 11. Stephen Shennan (Timișoara Saracens), 12. Florin Ioniță (CSA Steaua București), 13. Paula Kinikinilau (Timișoara Saracens), 14. Mădălin Lemnaru (Timișoara Saracens), 15. Cătălin Fercu (Saracens RC).

Rezerve: 16. Eugen Căpățână (Timișoara Saracens), 17. Mihai Dico (CSM Știința Baia Mare), 18. Silviu Vasiliu (CSA Steaua București), 19. Marius Antonescu (Tarbes), 20. Andrei Gorcioaia (Valence d'Agen), 21. Alexandru Pălîi (CSM Știința Baia Mare), 22. Ovidiu Melniciuc (CS ''U'' Cluj), 23. Ionuț Botezatu (CSM Știința Baia Mare).

 

Comenteaza