Un fost antrenor din Gruia e convins că Șumudică se îndreaptă spre FCSB
- Scris de Ionuţ Grindean
- azi, 12:55
- Sport
- Ascultă știrea
Unul dintre tehnicienii trecuți pe la CFR Cluj crede că actualul antrenor al "feroviarilor" pregătește o mutare surpriză.
Înjurat copios de fanii FCSB-ului la cel mai recent joc din campionat al formației din capitală, Marius Șumudică a fost cel care le-a prezentat scuze suporterilor echipei bucureștene, într-o încercare de împăcare.
Adrian Mutu, fost antrenor la CFR Cluj, e convins că declarația actualului tehnician din Gruia e un prim pas către trecerea la FCSB.
"Acum Șumudică își cerea iertare, așa am văzut, în fața galeriei FCSB-ului, după ce Gigi a spus să se împace cu galeria. Cum să nu fac o legătură? Voi nu faceți nicio legătură?
E și vina noastră, a antrenorilor, care ar trebui să fim mult mai fermi pe poziții și să ne respectăm meseria", a spus Mutu, potrivit Digisport.
În cel de-al doilea mandat al său la CFR Cluj, Marius Șumudică a înregistrat trei victorii, o remize și două înfrângeri.











