Un fost coleg al lui Stanciu e convins că mijlocașul va ajunge la "U" Cluj: "E un mediu liniștit"

Un fost coleg al lui Stanciu e convins că mijlocașul va ajunge la "U" Cluj: "E un mediu liniștit"
| Foto: facebook.com/NationalaRomanieiOfficial

Căpitanul echipei naționale a României se află pe lista vicecampioanei pentru perioada de mercato din iarnă.

Coleg cu Nicolae Stanciu la FCSB, dar și la lotul național, Adi Popa e convins că mijlocașul în vârstă de 33 de ani va ajunge la Universitatea Cluj. Fostul internațional e de părere că mediul din cadrul clubului clujean e unul benefic pentru un fotbalist precum Stanciu.

"Cred că se va duce la U Cluj. E ardelean, e mai aproape de casă, are familia, are toate acolo, are autostradă acum până la Alba, sunt foarte mulți foști colegi de-ai lui.

E un mediu liniștit unde pe final să poți să joci de plăcere, să fii apreciat pentru că am văzut și la Nistor, și la Chipciu, și la majoritatea jucătorilor care au mers acolo iar rezultatele vorbesc de la sine", a spus Popa, conform sport.ro.

Peste 100 de meciuri au jucat împreună Adi Popa și Nicolae Stanciu între 2013 și 2017, în toate competițiile.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .