Un fost fotbalist al “feroviarilor” surprinde: “La CFR am câştigat tot, dar nu îmi plăcea fotbalul pe care îl jucam”

Un fost fotbalist al “feroviarilor” surprinde: “La CFR am câştigat tot, dar nu îmi plăcea fotbalul pe care îl jucam”

Unul dintre cei mai importanți jucători străini din istoria campioanei a vorbit despre perioada petrecută în România, în tricoul formației din Gruia.

De-a lungul timpului, prin curtea CFR-ului au trecut mulți fotbaliști străini, însă puțini dintre ei au confirmat și în alt campionat, în afară de Liga 1. Argetinianul Sixto Peralta este una dintre excepții, având în CV formații precum Inter Milano sau River Plate, la momentul sosirii sale în Gruia. Deși a evoluat patru ani pentru “feroviari”, argetinianul a făcut câteva declarații cel puțin interesante despre perioada petrecută în România.

Peralta susține că nu îi plăcea felul în care a jucat fotbal în tricoul CFR-ului. “Nu ştiu dacă la Tigres m-am simţit cel mai bine, dar cu siguranţă mi-a plăcut şi m-am simţit comod. În România spre exemplu am câştigat 8 trofee şi sunt jucătorul cu cele mai multe din istoria clubului. Dar, deşi câştigam pe bandă rulantă nu mă simţeam puternic.

Am fost titular, dar nu era tipul de fotbal care îmi plăcea. Nu era la fel de bine ca la Tigres, cel puţin din punct de vedere al fotbalului. Am stat aproape 5 ani şi am câştigat însă totul, am evoluat în Champions League şi în Europa League. A fost o perioada bună”, a declarat argentinianul pentru presa din țara sa natală.

Sixto Peralta a evoluat de 132 de ori pentru CFR Cluj și a cucerit alături de “feroviari” trei titluri de campion și două Cupe ale României.

Comenteaza