Un fost jucător al Universității Cluj a devenit antrenor în Italia

Un fost jucător al Universității Cluj a devenit antrenor în Italia
| Foto: Instagram Janos Szekely

Unul dintre fotbaliștii apreciați ai echipei clujene a luat calea antrenoratului.

Ajuns la 40 de ani, Janos Szekely a renunțat la cariera de fotbalist și s-a îndreptat spre antrenorat. Stabilit de mai mulți ani în Italia, fostul mijlocaș antrenează o grupă de copii și juniori a clubului Seregno Calcio.

Mai mult, recent Szekey a participat la un schimb de experiență la academia celor de la AC Milan, anunță Digisport.

Originar din Timișoara, Janos Szekely a jucat în două perioade la Universitatea Cluj, mai întâi între 2003 și 2006 și între februarie și iulie 2013.

De-a lungul carierei, fostul fotbalist a mai evoluat pentru Poli Timișoara, Oțelul Galați, Steaua, Volga NN (Rusia), Korona Kielce (Polonia), FC Brașov, ASA Târgu Mureș, Seregno, Lecco și Saronno (toate Italia).

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .