Un fundaş de la FC Voluntari, aproape de CFR

Un fundaş de la FC Voluntari, aproape de CFR
După transferurile lui Hodgyai, Neagu şi Peteleu, CFR Cluj se pregăteşte pentru a patra mutare a verii.

Laurenţiu Rus, fundaşul dreapta al celor de la FC Voluntari, Vineri, a fost văzut vineri la stadionul din Gruia. Jucătorul de 31 ani nu a evoluat în partida echipei sale cu Dinamo (1-3) din ultima etapă şi urmează să se despartă de gruparea ilfoveană.

Vasile Miriuţă a evitat să confirme mutarea.

"Deocamdată nu pot să fac niciun comentariu. Vom mai realiza câteva transferuri până la finalul perioadei de mercato. Însă nu pot să va spun dacă Rus se află pe această listă", a declarat antrenorul "feroviarilor".

Laurenţiu Rus este născut în Cluj-Napoca şi şi-a început cariera la "U". Pentru "Şepcile roşii" a jucat între 1995 şi 2004. El a mai trecut pe la Petrolul Ploieşti (2008), Dinamo (2009-2014), ASA Târgu Mureş (2011) şi Astra Giurgiu (2014-2015).

Pentru FC Voluntari, fundaşul de 31 ani a strâns 33 meciuri în stagiunea 2015-2016 şi înscris 3 goluri.

În cazul în care va semna cu clujenii, Laurenţiu Rus va avea o concurenţă serioasă pe aripa dreaptă a defensivei. La CFR, pe postul de fundaş dreapta mai joacă Tiago Lopes şi Andrei Peteleu.

Comenteaza