Un jucător de la CFR Cluj a cerut să nu fie convocat la națională

Un jucător de la CFR Cluj a cerut să nu fie convocat la națională
| Foto: facebook.com/NationalaRomanieiOfficial

Formația din Gruia are doar trei oameni la lotul național, după ce un alt fotbalist a cerut să nu fie convocat pentru dubla cu Spania și Malta.

Parcursul bun din preliminariile Ligii Campionilor, dar și din campionat a adus în prim plan mai mulți fotbaliști ai "feroviarilor". Ciprian Deac este o prezență constantă în lotul României în ultima perioadă, dar ceilalți doi sunt debutanți.

Este vorba despre Mihai Bordeianu și Adrian Păun, care l-au impresionat pe selecționerul. Cosmin Contra în ultimele săptămâni. Totuși, un alt om al campioanei, George Țucudean, ar fi putut fi selecționat, însă a cerut să nu fie convocat.

Contra a confirmat decizia atacantului. “George a cerut să nu vină la naţională. Îi respect intimitatea, dacă vrea el să vă explice, atunci să vă explice. Eu nu pot spune mai multe”, a spus selecționerul la reunirea lotului. România va juca împotriva Spaniei și Maltei, pe teren propriu. Partidele sunt programate în 5 și 8 septembrie.

Comenteaza