Un nou meci, o nouă înfrângere. Universitatea Cluj a pierdut și împotriva lui Metaloglobus

Un nou meci, o nouă înfrângere. Universitatea Cluj a pierdut și împotriva lui Metaloglobus
| Foto: Cristian Cosma / fcuniversitateacluj.ro

“Studenții” lui Cristi Dulca au picat un nou examen, de data aceasta în capitală, unde au fost învinși cu 2-0 de Metaloglobus și rămân în zona locurilor retrogradabile.

Sub privirile lui Dinu Gheorghe, viitorul director sportiv al echipei, clujenii au arătat din nou ca o echipă care a uitat să joace fotbal. Florescu a avut prima ocazie a meciului, dar a reluat slab, în timp ce la cealaltă poartă, șutul lui Herea nu l-a surprins pe Dur-Bozoancă. Pe toată durata primei reprize, cele două formații au încercat să își găsească ritmul, iar jocul a fost unul dezamăgitor. Meciul s-a animat spre finalul primelor 45 de minute și gazdele au reușit să deschidă scorul. Herea a profitat de lentoarea apărării clujene și a stabilit scorul primei reprize, 1-0.

Nici pauza nu i-a ajutat pe “studenți”, care au ieșit și mai debusolați de la cabine. Herea a profitat din nou și a majorat diferența la două minute de la reluare. Fostul international a fost aproape de un hat-trick, dar a ratat cu poarta goală la dispoziție. Universitatea Cluj nu a contat din punct de vedere ofensiv, iar singurele ocazii au venit prin șuturi slabe de la distanță. Defensiva “Șepcilor roșii” a mai fsot ridiculizată o dată, în minutele de final, dar Dur-Bozoancă a salvat în fața lui Lungu. După un nou meci dezamăgitor, încheiat cu 2-0 pentru gazde, Universitatea Cluj rămâne în zona fierbinte a clasamentului.

Echipe de start:

Metaloglobus: Nedelcovici - Ciubotaru, Lung, Cazan (Plămadă ‘80), Al. Coman - Lungu, Mono Sota - Duminică (Chiriac '88), Cl. Herea, Ciocâlteu (Ghenovici ’66) - Ov. Herea

Universitatea Cluj: Dur-Bozoancă - Takacs, Inacio, Crăciun, T. Gomes - Ceitil (Mendes 54'), Dican (Vomir '90+1), Florescu – Al. Pop, Rafa, Pîrvulescu (Taub ‘66)

În etapa următoare, cea cu numărul șase, clujenii vor primi vizita celor de la UTA. Partida e programată vineri, 6 septembrie, de la ora 19:30.

Comenteaza