Un nou meci, o nouă remiză. Universitatea Cluj a încheiat la egalitate derby-ul cu Rapid

Un nou meci, o nouă remiză. Universitatea Cluj a încheiat la egalitate derby-ul cu Rapid
| Foto: Cristian Cosma/fcuniversitateacluj.ro

Trupa lui Adrian Falub a înregistrat un nou rezultat de egalitate, scor 1-1, pe terenul uneia dintre favoritele la promovare. 

Partida disputată în Regia a început cu un joc pe contre, ambele formații încercând să impună ritmul. În cele din urmă, gazdele au preluat inițiativa și au dominat la capitolul posesie. Totuși, duelul dintre cele două galerii a fost peste nivelul arătat de cei 22 de jucători din teren. La jumătatea reprizei, “studenții” au avut prima ocazie, însă apărarea rapidiștilor a respins.

Jocul s-a mutat la poarta clujenilor, iar Rapidul a deschis scorul. La o centrare a lui Voicu, Hlistei s-a înâlțat peste Takacs și l-a surprins pe Dur-Bozoancă cu o lovitură de cap. Univeristatea a avut imediat un gol anulat pentru offside, iar la nici 10 minute de la golul gazdelor, “Șepcile roșii” au restabilit egalitatea. Taub a centrat din stânga, Goga a venit excelent la colțul lung și l-a învins pe Drăghia. Până la pauză nu au mai existat evenimente notabile, iar scorul după 45 de minute a fost 1-1.

La revenirea de la cabine, jocul a fost unul echilibrat. După o oră de joc, cele două formații au riscat mai mult, iar ocaziile au început să apară. Hlistei a avut o bună oportunitate, însă Dur-Bozoancă a blocat. La faza următoare, Goga a scăpat singur spre poarta rapidistă, însă terenul i-a jucat feste și a șutat pe lângă poartă. Gazdele au revenit în ofensivă, însă același Dur-Bozoancă a salvat de două ori în fața lui Roskopf. Treptat, jocul s-a stins deși cele două formații nu erau mulțumite cu rezultatul înscris pe tabelă. Totuși, partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

Echipe de start:

Rapid: Drăghia - Voicu, Bonnin, Al. Iacob, Vadasis (Crețu ‘49) - Lazăr, Pănoiu, Jorza (Dodoi ‘80) - Labeau, Roskopf, Hlistei

Universitatea Cluj: Dur-Bozoancă – Takacs (Kay ‘73), Inacio, Crăciun, Tiago – Ceitil, Dican, Taub – Al. Pop, Goga (Pîrvulescu ‘88), Gavra (Guedj ‘84)

Pentru Universitatea Cluj urmează un meci pe teren propriu, în compania Concordiei Chiajna. Partida e programată miercuri, de la 17:30.

Comenteaza