Unde s-a făcut diferența dintre JL Bourg și U-BT: "Am făcut unele greșeli tactice în momente cheie"

Unde s-a făcut diferența dintre JL Bourg și U-BT: "Am făcut unele greșeli tactice în momente cheie"
| Foto: euroleaguebasketball.net

Mihai Silvășan a oferit concluziile sale după ce campioana României a suferit o nouă înfângere în EuroCup.

Deși plănuiau să își ia revanșa pentru eșecul din tur, "studenții" nu au reușit să le facă față francezilor de la JL Bourg en Bresse. Baschetbaliștii de la U-BT au fost mereu aproape, însă au cedat în cele din urmă, scor 88-79, iar Mihai Silvășan a dezvăluit motivele care au dus la înfrângere.

"A fost un meci pe care echipa din Franța a meritat să îl câștige. Îi felicit pentru acest lucru. Din păcate, nu am reușit să oferim publicului un motiv de bucurie. Ne doream să îi facem fericiți și le mulțumim că au venit în număr mare să ne susțină.

Am încercat, însă nu am fost suficient de buni. Am făcut unele greșeli tactice în momente cheie, ne-am pierdut intensitatea, așa că formația din Franța a știut să profite.

Cu alte cuvinte, nu am jucat suficient de bine pentru a câștiga. Trebuie să rămânem uniți și să muncim în continuare pentru a deveni mai buni", a declarat antrenorul.

U-BT Cluj-Napoca ocupă locul al nouălea în Grupa A din EuroCup, cu un record de 3 victorii și 7 înfrângeri

Comenteaza