Unirea nu se regăsește în play-off. Dinamo a învins la scor la Dej

Unirea nu se regăsește în play-off. Dinamo a învins la scor la Dej
| Foto: facebook.com/fcunireadejoficial

Formația lui Dragoș Militaru a pierdut meciul de pe teren propriu, scor 0-3.

După ce formațiile s-au studiat reciproc în primele minute ale jocului, oaspeții au crescut ritmul și au semnat prima ocazie în minutul 9, când Railean s-a opus la execuția lui Iglesias din marginea careului. Prima șansă a gazdelor a venit imediat, dar șutul din întoarcere a lui Alex Pop a fost deviat în corner (12).

Dinamo a fost echipa cu inițiativa și în minutele următoare, în timp ce Unirea Dej a preferat să se axeze pe jocul defensiv și să încerce acțiuni pe contraatac. În cele din urmă după jumătatea reprizei, oaspeții au deschis scorul. În urma unei lovituri de colț, Larrucea a reluat spre poarta, iar Railean a fost învins (27).

Diferența s-a majorat imediat, Roșu a centrat din flancul drept, iar Iglesias a marcat cu capul (30). Așadar, la finalul unei reprize în care Unirea Dej nu a contat, scorul era 2-0 în favoarea "Câinilor roșii".

În startul actului secund, elevii lui Dragoș Militaru au avut o evoluție mai consistentă, profitând și de o oarecare relaxare a dinamoviștilor. Cu toate acestea, jucătorii formației din județul Cluj au întâmpinat probleme în fața defensivei adverse și au găsit cu greu drumul spre careul lui Oncescu.

Deși păreau că au renunțat la intențiile ofensive, dinamoviștii au punctat din nou în finalul partidei. Iglesias a reușit dubla cu un șut de la distanță, la care Railean nu a mai reușit să se opună (77). Astfel, Unirea Dej a pierdut pe teren propriu în fața formației din capitală, scor 0-3.

Comenteaza