Universitatea Babeș-Bolyai, parteneriat cu FRF pentru formarea antrenorilor

Universitatea Babeș-Bolyai, parteneriat cu FRF pentru formarea antrenorilor
| Foto: frf.ro

Instituția de învățământ clujeană este a treia universitatea din România care încheie un astfel de parteneriat.

"Federația Română de Fotbal și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au încheiat un acord prin care se pun baze de lucru în comun pentru perfecționarea formării viitorilor antrenori de fotbal.

Acordul a fost convenit pentru multiple tipuri de activități și programe concrete printre care unul deosebit de important – înființarea unui nou Centru Regional de Licențiere UEFA C și B la Cluj-Napoca.

Studenții UBB care vor obține calificarea de antrenori aflați în an terminal (program de studii licență / master) vor efectua în ultimul semestru procesul de formare pentru Licența UEFA C, în afara orelor de studiu, conform cerințelor UEFA, prin Școala Federală de Antrenori.

Acesta este al treilea parteneriat, după cele cu Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu și Universitatea de Vest din Timișoara, dintr-o serie de 12 cu universități din întreaga țară, în vederea optimizării procesului de formare a viitorilor antrenori de fotbal calificați si sprijinirii acestora în vederea obținerii la timpul potrivit a licențelor UEFA specifice fiecărui nivel al fotbalului în care vor activa.

Este un nou pas de implementare a unuia dintre principalele obiective din Strategia Tehnică a FRF, lansată în 2021, prin care FRF contribuie la monitorizarea și formarea antrenorilor de fotbal din România și implementarea unui circuit optim al educației acestora cu scopul de a le oferi cea mai bună pregătire", transmite FRF printr-un comunicat.

Comenteaza