Universitatea Cluj, revenire spectaculoasă la Buzău. Goga a fost eroul “studenților” în Crâng

Universitatea Cluj, revenire spectaculoasă la Buzău. Goga a fost eroul “studenților” în Crâng
| Foto: Cristian Cosma/fcuniversitateacluj.ro

Echipa pregătită de Adrian Falub a reușit să revină de la 2-0 împotriva Gloriei și să obțină un punct în fața formației clasate pe locul al 11-lea în Liga a 2-a.

Universitatea Cluj a început mai bine partida de la Buzău și a dominat startul jocului. Dican (9) și Goga de două ori (12, 15) au trecut pe lângă deschiderea scorului. Ocazia lui Munteanu din minutul 20 a anunțat ceea ce avea să se întâmple. Contrar cursului jocului, gazdele au deschis scorul după aproape o jumătate de oră, prin Balgiu (29). După gol, inițiativa le-a aparținut buzioneilor care au încercat în zadar să mărească diferența. “Studenții” au ripostat și, pe rând, Goga și Inacio au lovit bara porții lui Stoian. Totuși, Gloria a fost echipa care a încheiat repriza în forță. Stoica a lovit și el bara, iar Roșu a reușit să înscrie pentru 2-0 (45), stabilind scorul pauzei.

La revenirea de la cabine, tot gazdele au avut inițiativa. Imediat după pauză, Tucaliuc l-a pus serios la încerare pe Gorcea, cu un șut din lovitură liberă (53). Adria Falub a făcut o dublă schimbare prin care a întărit mijlocul terenului, iar rezultatele s-au văzut pe tabelă. În minutul 59, Goga a redus din diferență, cu un șut de la marginea careului. Căpitanul “Șepcilo roșii” a fost protagonist și câteva minute mai târziu, când i-a centrat lui Gavra, care a restabilit egalitatea (67). Gloria s-a aruncat în atac în speranța unui gol al victoriei, însă scorul final la Buzău a fost 2-2.

Echipe de start:

Gloria Buzău: Stoian - Gîţ, Ioniţă, Perju, Nedelea - Balgiu, Roşu, Tucaliuc – Munteanu (Gavrilă ‘80), Stoica (Pîrcălabu ‘74), Huiban

Universitatea Cluj: Gorcea - Inacio, Telcean, Crăciun (Florescu ‘55), Horj, Neciu – Dican (Ștefănescu ‘55), Barbu, Mailat (Al. Pop '90) - Goga, Gavra

Comenteaza