Universitatea Cluj va avea un nou sponsor important pe tricou

Universitatea Cluj va avea un nou sponsor important pe tricou
| Foto: FC Universitatea Cluj

Clubul clujean a anunțat continuarea parteneriatului cu Banca Transilvania.

"BT a fost, în ultimii ani, principalul susţinător privat al proiectului “U” Cluj, iar acest parteneriat de succes, care ne-a readus în prima ligă la finalul sezonului trecut, va continua și în sezonul 2022/2023, cu Banca Transilvania în postură de SPONSOR OFICIAL.

Începând cu acest sezon, logo-ul Banca Transilvania va apărea pe tricourile oficiale de joc.

Susținerea va permite clubului să continue să progreseze, atât din punct de vedere sportiv, cât și al culturii organizaționale. Vom lucra împreună pentru a-i aduce pe clujeni și mai aproape de brandul FC Universitatea Cluj și, la fel ca până acum, vom așeza în centrul parteneriatului comunitatea clujeană și extraordinarii noștri suporteri.

Continuăm să promovăm împreună sportul și fotbalul frumos, stilul de viață sănătos și educația ca bază a oricărui succes viitor.

Ne “alimentăm” din iubirea fanilor noștri și aplaudăm pasiunea suporterilor pentru culorile alb-negre. Banca Transilvania ne ajută să scriem, în sezonul 2022/2023, un nou capitol a celei mai frumoase povești din fotbalul românesc", a anunțat clubul clujean.

Comenteaza