Unul dintre cei mai promițători baschetbaliști pleacă de la U-BT. Dragoș Lungu va evolua în Australia

Unul dintre cei mai promițători baschetbaliști pleacă de la U-BT. Dragoș Lungu va evolua în Australia
| Foto: u-bt.ro

Tânărul jucător al formației clujene a primit o bursă din partea unei prestigioase academii de baschet din Canberra.

După un sezon cu 31 de partide în tricoul alb-negru și două campionate câștigate, unul la seniori și unul la U18, Dragoș Lungu pleacă de la U-BT. Baschetbalistul în vârstă de 16 ani a primit o bursă din partea Global Academy din Canberra și va evolua în Australia.

Academia se află în strânsă legătură cu NBA și pregătește sportivi de perspectivă, care sunt ulterior vizați pentru înscrierea în draft-ul ligii nord-americane. Dragoș Lungu va studia timp de doi ani în Australia, fiind primul european care face acest pas.

“Îmi doresc să demonstrez că baschetul pe care l-am învățat în țara mea poate concura cu ceea ce se joacă și în alte părți ale lumii. Vreau să îi fac mândri pe cei care m-au ales în acest program și m-au susținut până acum.

Țin să le mulțumesc colegilor mei de echipă și staff-ului de la U-Banca Transilvania. Cu toții m-au ajutat anul acesta să mă dezvolt și să îmi îmbunătățesc jocul. Evoluând alături de seniori am făcut un pas uriaș în progresul meu.

Plec de la U-Banca Transilvania cu mândria că am ajutat și eu la obținerea titlului la seniori și la U18, dar și cu împlinirea că am participat alături de colegii mei la una dintre cele mai atractive competiții pentru juniori, Adidas Next Generation Tournament. Oriunde voi ajunge voi purta numele U mai departe și voi fi întotdeauna mândru că am făcut parte din această familie. Vă mulțumesc! Haide U”, a transmis tânărul baschetbalist.

Comenteaza