Vacanţa de luni seara

Vacanţa de luni seara
După cel mai prost joc din 2013, Universitatea Cluj a făcut cadou victoria celor de la CSMS Iaşi, formaţie care reintră în lupta pentru evitarea retrogradării.

"U" a pierdut aseară, 0-2 contra CSMS Iaşi, şi rămâne cu 35 de puncte după 31 de etape, dar fără licenţă pentru sezonul viitor. Clujenii au jucat cel mai slab fotbal din acest an, iar Iaşiul, deşi o echipă limitată, n-a refuzat "cadoul", reuşind să le înscrie "studenţilor" şase goluri în cele două partide din acest sezon. Următorul meci al lui "U" se va juca lunea viitoare, pe terenul celor de la Rapid Bucureşti.

Lipsa licenţierii, dar şi distanţa rezonabilă faţă de locurile care duc în Liga a II-a au făcut ca "studenţii" să trateze fără prea mare concentrare jocul de ieri. Aşa s-a făcut că o echipă precum Iaşiul, cu un picior şi jumătate în eşalonul secund, a dominat prima parte a întâlnirii de ieri, iar Universitatea n-a avut reacţie. În fapt, partida a fost foarte slabă. Timp de 20 de minute, jucătorii celor două echipe au fost mai preocupaţi să ducă un joc dur, decât să atace. Ieşenii au controlat, totuşi, ostilităţile, iar de nicăieri a apărut şutul lui Ţigănaşu (21), trimis de la peste 25 de metri, care a izbit bara şi s-a oprit în poarta lui Niculescu. Fără reacţie, "studenţii" n-au reuşit să ameninţe poarta lui Cezar Lungu, decât după 20 de minute, atunci când Ciupe şi-a încercat şi el norocul de la distanţă, dar fără să atingă ţinta. Ciupe a fost la fel de inofensiv şi în faţa lui Iulian Vladu, ieşeanul depăşindu-l fără probleme şi centrând în faţa porţii, pentru Pătulea. Atacantul a înscris nestingherit de nimeni.

Ionel Ganea a încercat să schimbe jocul echipei sale, şi a mizat pe două schimbări încă de la pauză. Tony şi Borza au rămas la cabine, iar pe teren au fost trimişi Szekely şi Dedu. "Studenţii" au dat impresia că sunt mult mai montaţi, iar Buleică l-a obligat pe Mihălăchioaie să-l oprească în postură de ultim apărător. Fundaşul CSMS-ului a văzut cartonaşul roşu, iar "U" avea la dispoziţie aproape 40 de minute să revină în joc. Premisele erau bune, iar Szekely l-a întins pe portarul oaspeţilor cu un şut din lovitură liberă. Cei aproape 3500 de oameni prezenţi pe Cluj Arena se aşteptau la un forcing al favoriţilor, însă oamenii lui Ionel Ganea n-au fost de acord. Din momentul eliminării fundaşului ieşean şi până la prima ocazie decentă a gazdelor au trecut nu mai puţin de 30 de minute. Iulian Dedu, după o combinaţie cu Apostu, a şutat la colţul lung, la o palmă de bara porţii oaspeţilor. În rest, Universitatea a abuzat de mingi înalte, "picurate" aiurea în careul ieşean, numai bune pentru ca portarul Cezar Lungu să se "încălzească". Până la final s-a mai remarcat doar Dan Bucşa, cu o intrare extrem de dură asupra lui Claudiu Tudor. Arbitrul Istvan Kovacs l-a iertat şi-a arătat doar cartonaşul galben. Totuşi, Bucşa n-a terminat meciul în teren, fiind eliminat în prelungiri, Kovacs arătându-i al doilea galben pentru o presupusă simulare în careul Iaşiului.

Pentru "U" urmează încă trei meciuri în acest campionat, cu Rapid Bucureşti, Petrolul şi CFR Cluj, însă cea mai grea partidă rămâne cea pentru licenţiere. Fluierul final le va aparţine judecătorilor de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Ovaţii pentru Remus Câmpeanu,
huiduieli pentru Uioreanu

Fostul mare jucător şi conducător al Universităţii Cluj, Remus Câmpeanu, a primit în pauza meciului de ieri titlul de cetăţean de onoare al judeţului Cluj. Câmpeanu a primit premiul din partea preşedintelului CJ, Horia Uioreanu, acesta din urmă fiind huiduit la scenă deschisă pe Cluj Arena, "teritoriul Consiliului Judeţean", aşa cum l-a numit el în urmă cu câteva săptămâni, la evenimentul de relansare al volumului "Şepcile roşii". În schimb, Remus Câmpeanu a fost aplaudat de către fani. "Vă spun că "U" nu moare!", le-a transmis fostul fotbalist, component al marii echipe a Universităţii care a câştigat Cupa României în 1965.

Aproximativ 200 de fani au protestat
în centrul Clujului

Cu două ore înaintea partidei, aproximativ 200 de suporteri ai Universităţii s-au strâns pe bulevardul Eroilor pentru a mărşălui împreună spre stadionul Cluj Arena. Marşul s-a vrut şi un prostest la adresa Federaţiei Române de Fotbal care a refuzat în două rînduri licenţa clubului clujean pentru sezonul viitor.

 

Comenteaza