Vacanţa s-a încheiat: “U” Mobitelco se reuneşte astăzi

Vacanţa s-a încheiat: “U” Mobitelco se reuneşte astăzi
Baschetbaliştii formaţiei “U” Mobitelco vor efectua astăzi, în Sala Sporturilor “Horia Demian”, primul antrenament sub comanda noului lor antrenor, croatul Niksa Bavcevic. Şedinţa tehnică este programată să înceapă la ora 10:00.

După un sezon încheiat abia pe locul 4, coroborat cu plecarea în masă a mai multor jucători, dar şi a tehnicianului Marcel Ţenter, conducerea clubului şi-a propus să contureze noul "U" Mobitelco în jurul lui Niksa Bavcevic, unul dintre antrenorii străini de referinţă care au activat în Divizia A. La capitolul sosiri, oficialii clujeni i-au convins deja pe Cătălin Baciu, dar şi pe canadianul Steve Ross, însă există şanse reale ca lotul să fie completat în perioada următoare cu nume noi.

"Studenţii" se vor pregăti pe plan local până pe 25 august, când vor susţine şi două meciuri amicale, ambele pe teren propriu, în compania celor de la BC Mureş. Turneul de la Oradea, din intervalul 7-9 septembrie, va fi ultimul înaintea primelor jocuri oficiale. Pentru "U" Mobitelco noua stagiune va debuta pe 28 septembrie cu turneul de calificare din primul tur al Cupei României, unde se va lupta cu Dinamo Bucureşti, CSS Giurgiu şi CSM Bucureşti. Campionatul va debuta pe 6 octombrie, atunci când ardelenii vor fi din nou faţă în faţă cu "câinii roşii", de această dată la Cluj.

 

 

Comenteaza