Varga îl consideră vinovat pe Cadu pentru alegerea lui Folha / Fostul căpitan din Gruia, OUT din delegația pentru Norvegia, iar despărțirea de CFR Cluj e iminentă
- Scris de Silvia Pugna
- azi, 11:43
- Sport
- Ascultă știrea
Încă puțin și va pleca și Cadu de la CFR Cluj, mai ales că patronul consideră că prestația slabă a echipei cade pe umerii fostului campion prin aducerea portughezului Antonio Folha pe banca tehnică din Gruia.
Antonio Folha a fost adus la CFR Cluj de compatriotul său Ricardo Cadu, noul director sportiv al clubului, revenit în Gruia în această vară. După ce Varga l-a dat afară pe Floha se pare că și poziția lui Cadu la club este, la rândul ei, incertă.
Mai mult, patronul CFR-ului, Ioan Varga, l-ar considera vinovat pe Cadu pentru alegerea antrenorului și pentru campania de transferuri care nu i-a adus victoriile scontate. „Eu cred că nu va continua la CFR Cluj. Dacă mă întrebi pe mine, de la ei au pornit greșelile din vara asta cu alegerea antrenorului”, a declarat Varga, pentru Prima Sport.
Contactat de GOLAZO.ro și întrebat dacă a plecat de la CFR Cluj, Cadu a răspuns printr-un mesaj scurt: „Încă nu, vedem ce va fi!” . De fapt directorul sportiv a rămas în afara delegației pentru Norvegia. Ricardo Cadu nu face parte din delegația CFR-ului pentru returul cu Tromso.
Echipa a plecat în Norvegia fără antrenor principal și fără directorul sportiv. Delegația este condusă de directorul general Marian Băgăcean, vicepreședintele Ciprian Deac și Ionuț Ivașcu, consilierul lui Ioan Varga. Potrivit informațiilor din cadrul clubului CFR Cluj, despărțirea de directorul sportiv ar putea fi oficializată la finalul acestei săptămâni, mai scrie GOLAZO.ro.











