Victorie pentru "studenți" la revenirea pe Cluj Arena. "Șepcile roșii" au câștigat la limită cu Hermannstadt

Victorie pentru "studenți" la revenirea pe Cluj Arena. "Șepcile roșii" au câștigat la limită cu Hermannstadt
| Foto: FC Universitatea Cluj

Formația pregătită de Eugen Neagoe s-a impus cu 1-0 în fața sibienilor, în runda cu numărul 13 din sezonul regulat al Superligii.

Reveniți pe propriul teren după mai bine de o lună, "studenții" au încercat să mențină posesia și să controleze ritmul jocului. Deși a fost echipa mai activă, "U" Cluj a ajuns greu în apropierea careului oaspeților. Partida s-a jucat mai mult la centrul terenului, iar mingile lungi au reprezentat singura soluție a celor două echipe de a depăși defensivele.

Sibienii au încercat să apeleze și la șuturi de la distanță, însă Iliev nu a avut nicio emoție la execuțiile lui Opruț (28) și Biceanu (34). Cea mai mare ocazie a "Șepcilor roșii" a venit cu 10 minute înainte de pauză, când Chipciu a trimis cu capul pe lângă poartă din centrul careului (35).

De multe ori în prima parte a jocului, maniera de arbitraj a centralului Popa i-a iritat atât pe suporteri, cât și pe Eugen Neagoe, care i-a reproșat mai multe decizii. După primele 45 de minute, tabela de pe Cluj Arena rămânea blocată la 0-0.

"Studenții" au încercat și în startul actului secund să pună stăpânire pe joc și să își domine adversarii. Au reușit rar să pună cu adevărat presiune pe defensiva sibiană. O ocazie importantă a venit după aproape o oră de joc, când Bălan a întors bine pentru Haită, iar tânărul mijlocaș a trimis alături (58).

Misiunea clujenilor avea să devină și mai dificilă în minutul 62, când Horșia a văzut cartonsașul roșu la doar două minute după intrarea să în teren. Eugen Neagoe a continuat să trimită forțe proaspete în teren, însă doi jucători aflați de la început pe gazon au declanșat bucuria pe Cluj Arena.

Chipciu a centrat din flancul drept, balonul l-a depășit pe Fulop, dar Briceag a venit bine la a doua bară și a trimis cu capul în poarta lui Muțiu (83). Susținuți și mai puternic din tribune după deschiderea scorului, "studenții" au gestionat foarte bine ultimele minute ale întâlnirii și au reușit să obțină un nou succes în Superligă, 1-0.

Comenteaza