Vine Halep, nu vine Begu. Sportiva va lipsi de la Fed Cup

Vine Halep, nu vine Begu. Sportiva va lipsi de la Fed Cup
Sportiva Irina Begu nu va participa la meciul de Fed Cup ce se va juca în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, din cauza unei accidentări la genunchi.

Anunţul a fost făcut chiar de jucătoarea de tenis clasată pe locul 31 în topul WTA, care a postat joi un scurt mesaj pe contul său oficial de pe reţeaua de socializare Facebook. 

"Mi-aş fi dorit să vă dau o veste bună, însă problema de la genunchi încă nu a trecut şi perioada mea de refacere va mai dura!  Cu părere de rău, trebuie să vă anunţ că nu voi putea fi prezentă la Cluj alături de fete. Fed Cup a însemnat întotdeauna foarte mult pentru mine. Am trăit momente unice şi extrem de frumoase atunci când am putut să-mi reprezint ţara oriunde am jucat, cu atât mai mult în faţa publicului românesc! Le urez fetelor multă baftă şi sunt alături de ele! HAI ROMÂNIA!!!", a transmis Begu.

În locul ei va evolua Raluca Olaru, locul 49 în clasamentul WTA la dublu, aceasta confirmând, pentru Mediafax, faptul că o va înlocui pe Irina Begu în echipa de FED Cup a României pentru întâlnirea cu Cehia. "Intru în echipă pentru proba de dublu", a spus jucătoarea. 

Federaţia Română de Tenis a anunţat miercuri care este echipa României la Fed Cup, în lot fiind inclusă şi sportiva constanţeană Simona Halep, care anunţase iniţial că nu va participa, din cauza unor probleme de sănătate care o scot din circuit pentru o lună și jumătate.

Căpitanul nejucător al echipei, Alina Tecşor, le convocase şi pe Irina Begu (31 WTA), Monica Niculescu (40 WTA) și Andreea Mitu (96 WTA). Partida dintre România şi Cehia, din primul tur al Grupei Mondiale, va avea loc pe 6 și 7 februarie, la Sala Polivalentă.

Comenteaza