Vine Șumudică la Cluj? "Sunt niște jucători acolo, a văzut, a simțit, a mirosit că ar exista potențial"

Vine Șumudică la Cluj? "Sunt niște jucători acolo, a văzut, a simțit, a mirosit că ar exista potențial"
| Foto: facebook.com/cfr1907

Campion al României în 2016, tehnicianul ar putea reprezenta o soluție pentru banca tehnică a Universității Cluj, crede jurnalistul Decebal Rădulescu.

"Studenții" au început sezonul cu două rezultate negative, iar scaunul lui Toni Petrea părea că se clatină. Mai mult, imediat după demiterea lui Eugen Neagoe de la CS U Craiova au apărut zvonuri în legătură cu o posibilă revenire a acestuia, informație infirmată, însă, de președintele Radu Constantea.

Chiar dacă "U" a învins FC U Craiova 1948 în runda precedentă, jocul a lăsat de dorit, iar poziția antrenorului nu e una sigură, așa că nu e de mirare că apar zvonuri despre posibilii înlocuitori. Trecut cu vederea de Rapid și CS U Craiova, Marius Șumudică ar fi tentat să preia o formație cu care să se lupte pentru play-off.

Jurnalistul Decebal Rădulescu a vorbit despre interesul "Șepcilor roșii" pentru Șumudică:

„Marius ar fi cerut 500 de mii de euro pe sezon pentru el și staff. Ideea era că are șase oameni în staff, cam 3.500 pentru fiecare om, iar, pentru el, cam 20.000 de euro pe lună. Sunt nemulțumiți de Petrea, astea erau zvonurile după primul, al doilea meci. E interesant dacă s-ar face mutarea asta. Sunt niște jucători acolo, a văzut, a simțit, a mirosit că ar exista potențial”, a spus Decebal Rădulescu la Digisport Special, potrivit GSP.

Șumudică: "Mai stau, nu discut despre cluburi cu antrenori"

Tehnicianul nu a confirmat, dar nici nu a negat discuțiile cu echipa clujeană:

"Deocamdată mai stau, nu discut despre cluburi cu antrenori. Am zis că m-ar tenta Superliga în momentul în care aș putea să revin să mă bat la play-off. Dar echipele de acolo și-au ales alți antrenori. A revenit Reghecampf la Craiova, domnul Bergodi la Rapid. Nu prea mai am unde", a declarat Șumudică la Digisport.

Antrenorul în vârstă de 52 de ani a mai trecut pe la Universitatea Cluj în noiembrie 2012, când a stat doar o săptămână pe banca tehnică a "studenților".

Comenteaza