Vinicius, eroul CFR-ului la Arad. “Feroviarii” au urcat pe primul loc în Liga 1

Vinicius, eroul CFR-ului la Arad. “Feroviarii” au urcat pe primul loc în Liga 1
| Foto: facebook.com/cfr1907

Trupa pregătită de Edi Iordănescu s-a impus în fața noi-promovatei UTA, scor 1-0, grație golului înscris de fundașul brazilian

Campioana a încercat să își impună jocul încă din primele minute ale duelului de la Arad. Totuși, clujenii au ajuns cu greu la poarta lui Balauru, din cauza barajului defensiv al gazdelor. Odată cu trecerea timpului, arădenii au echilibrat jocul și au avansat spre jumătatea clujeană.

După ce formația lui Balint s-a deschis, a apărut și prima ocazie pentru “feroviari”. În minutul 38, Păun a încercat un lob din marginea careului, însă goalkeeper-ul gazdelor a reușit să respingă. UTA a răspuns imediat, prin Adi Petre, însă atacantul a ratat din apropiere (39), iar scorul pauzei a fost 0-0.

Startul reprizei secunde i-a găsit pe “feroviari” în ofensivă, însă apărarea arădeană nu a întâmpinat probleme serioase. După aproape o oră de joc, Deac l-a găsit bine pe Debeljuh în careu, însă execuția croatului a fost dezamăgitoare (57). Chiar dacă l-au pierdut pe Edi Iordănescu, eliminat de arbitru, clujenii au continuat să atace, iar presiunea a dat roade.

În minutul 68, Mihai Bordeianu a încercat să îl surprindă pe Balauru cu un șut-centrare, însă portarul a fost la post. Totuși, din cornerul rezultat, Deac a centrat perfect în marginea careului mic, iar Vinicius a trimis mingea în poartă. Imediat după gol, Debeljuh a avut șansa să majoreze diferența, însă a ratat din apropiere (70).

Itu a ratat și el șansa unui nou gol (87), iar CFR Cluj a controlat finalul de meci și a reușit să obțină cele trei puncte. Grație succesului de la Arad, “feroviarii” au urcat, temporar, pe prima poziție a clasamentului Ligii 1.

Echipe de start:

UTA: Balauru – Peteleu, Erico, Ilie, Shlyakov – Antal, Isac (Rus ‘87), Vorobjovas (Albu ‘78), Buhăcianu – Roger – Ad. Petre (Hora ‘46)

CFR Cluj: Bălgrădean – Manea, Vinicius, Ben Youssef, Camora – Deac, Bordeianu, Gîdea (Păun ‘9, Latovlevici '88) – Chipciu (Hoban ’78), Debeljuh (Rondon ’78), Costache (Itu ‘78)

Comenteaza