Visul european s-a încheiat pentru CFR Cluj. “Feroviarii” au fost eliminați dramatic de Sevilla

Visul european s-a încheiat pentru CFR Cluj. “Feroviarii” au fost eliminați dramatic de Sevilla
| Foto: facebook.com/cfr1907

După ce au luptat eroic, elevii lui Dan Petrescu au fost eliminați în urma golurilor marcate în deplasare de spanioli.

Gazdele au început în forță partida de pe “Ramon Sanchez Pizjuan” și s-au instalat în jumătatea clujenilor. Reguillon a fost aproape de gol, însă șutul său a trecut peste poartă (12). “Feroviarii” au răspuns prin căpitanul Camora, care a șutat de la mare distanță (18). Treptat, jocul s-a echilibrat, însă tot spaniolii au fost mai periculoși. Pe rând, Ocampos (27) și Kounde (30) au trecut pe lângă deschiderea scorului. După ce Luuk de Jong i-a salvat pe clujeni, după ce a respins de pe linia porții balonul trimis de un coleg, clujenii au avansat spre poarta lui Bounou. În minutul 45, goalkeeper-ul Sevillei a respins acrobatic în fața lui Djokovic, iar la faza următoare, portarul spaniolilor a salvat la șutul lui Păun. Repriza s-a încheiat cu ocazia monumentală a lui Boli, iar scorul primei părți a fost 0-0.

Clujenii au început curajos actul secund și au dominat primele minute de la reluare. În minutul 61, Păun l-a pus serios la încercare pe Bounou, iar goalkeeper-ul a reșinut în doi timpi. Gazdele au preluat inițiativa, iar în minutul 71 au fost aproape de marca. La faza imediat următoare, Djokovic a răspuns cu un șut de la distanță. Ultimele minute le-au aparținut spaniolilor, în ciuda schimbărilot ofensive făcute de Dan Petrescu. Cu trei minute înainte de final, Păun a reușit să îl învingă pe Bounou, însă golul a fost anulat pentru un henț la Traore. În prelungiri, Bordeianu a fost eliminat după ce a luat al doilea galben. Astfel, partida s-a încheiat 0-0, iar Sevilla s-a calificat în urma golurilor marcate în deplasare.

Echipe de start:

Sevilla: Bounou - J. Navas (En-Nesyri ‘75), Kounde, D. Carlos, Reguillon – Jordan (Banega ‘57), Gudelj, Fernando – Suso (Nolito ‘67), de Jong, Ocampos

CFR Cluj: Arlauskis - Manea, Vinicius, Burcă (Boli ‘27), Camora – Djokovic (Rondon ‘78), Bordeianu, Păun - Deac, Traore, Omrani (Golofca ‘84)

Comenteaza